Axa Sfântul Dimitrie cel Nou - Sfânta Parascheva și poporul lui Dumnezeu
În anii ’90, unul dintre marii duhovnici ai țării ne spunea nouă, studenților de atunci: „Țineți-vă cu toată puterea de axa Sfântul Dimitrie - Sfânta Parascheva! Acești doi sfinți ne-au ajutat de multe ori pe noi, românii, ca să ieșim din tot felul de încurcături!”.
De-a lungul câtorva secole, Sfântul Dimitrie de la București și Sfânta Parascheva de la Iași au reușit ca, întru duhul blândeții și al smereniei, să modeleze sufletul și ethosul românesc. Printre primele lucruri pe care trebuie să le facă cei care vor să cunoască România profundă este să-și propună să intre în comuniune cu acești doi mari sfinți.
Începând cu anul 1990, am fost de mai multe ori la sărbătorile sfinților protectori ai Bucureștiului și ai cetății Iașului. În freamătul plin de viață și de har al acestor zile, am avut de fiecare dată un mare entuziasm uitându-mă la mulțimea pelerinilor poposiți în aceste mari metropole pentru a primi binecuvântarea sfinților care fac atâtea minuni în viețile noastre. O primă mare minune este chiar aceea că ne adunăm într-un număr impresionant de mare la aceste două mari praznice ale creștinismului românesc.
În acest an, chiar pe 14 octombrie, am mers de-a lungul nesfârșitului rând de pelerini, unde zeci de mii de credincioși așteptau cu înfrigurare să primească un semn, o vindecare, o întărire de la Sfânta Preacuvioasa noastră Maică, mult milostiva Parascheva. Atmosfera extraordinară pe care am văzut-o, pe care am simțit-o, nu cred că o pot reda în cuvinte. În primul rând, am fost foarte bucuros să văd cum arată România reală atunci când se unește în jurul unui ideal nobil. Erau oameni din toate categoriile sociale și din toate colțurile țării și ale lumii.
Am avut și o mare bucurie când am observat că erau prezenți mulți tineri. Se angajaseră la acest traseu al răbdării, care a durat chiar și 24 de ore, inclusiv mame care alăptau, familii cu copii mici, dar și bătrâni de peste 90 de ani. Aceasta era România adevărată, România celor care, având credință și nădejde în Dumnezeu, nu abandonează lupta cea bună.
Mă gândeam: „Ce inimă înfrântă și smerită a avut Sfânta Parascheva dacă, la o mie de ani de la adormirea sa, puhoaie de oameni vin să-i ceară ajutorul!”. Mi-am dat seama mai bine în acel însorit 14 octombrie câtă putere are acest neam atunci când fiii lui, uniți într-un duh de pocăință și de smerenie, cer cu insistență ajutorul Tatălui Ceresc și al sfinților Săi. Așa să ne ajute Dumnezeu ca să mergem pe această cale!
