Am amintit ceea ce a zis Domnul atunci când a făcut-o pe Eva, prima femeie: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facere 2,18). Ce înseamnă ajutor potrivit pentru el? Bineînţeles, nu vreun secretar care să-l ajute pe Adam să pună nume animalelor.

Atât în vechime, cât şi în zilele noastre, bărbatul e din fire – cu toată forţa sa exterioară şi „pielea groasă” pe care o are – o fiinţă foarte vulnerabilă, în mult mai mare măsură decât femeia. Sub armura virilităţii, bărbatul ascunde o natură foarte fragilă – adică lui îi trebuie să aibă alături pe cineva care să-l iubească şi să-l mângâie, aşadar care să-l ajute. Fiindcă a-l ajuta pe bărbat, a-l sprijini, înseamnă nu doar a-l aştepta acasă cu mâncarea caldă şi a întreţine focul în vatra familială, ci ceva mai mult.

Pe pământ, nicio făptură nu era de o seamă cu omul – şi iată că Domnul o face pe femeie: fiinţă care îi poate da bărbatului o dragoste de care el însuşi poate că nici nu este capabil, fiindcă femeii i s-a dat să simtă mult mai acut şi mai deplin decât i s-a dat bărbatului.

De ce l-a făcut Domnul pe primul bărbat atât de vulnerabil? Este greu de spus, dar Dumnezeu nu face nimic la întâmplare. Aşadar, El vrea ca bărbatul să fie iubit şi să iubească la rândul său.

(Pr. Pavel Gumerov, El şi ea: în căutarea armoniei conjugale, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu Vlas, Editura Sophia, București, 2014, pp. 44-45)