Privită din exterior, pensionarea ar putea părea o binecuvântare. Eliberarea de rutina cotidiană a unui program de lucru, de eventualele conflicte sau tensiuni cu colegii sau cu şeful, de responsabilitatea, uneori copleşitoare a unor sarcini de serviciu, am putea crede că este, în mod automat, însoţită de relaxare.

Pensionarea, o trecere în penumbră?

Realitatea demonstrează, însă, că doar în puţine cazuri lucrurile se prezintă în acest mod. În orice caz, starea de linişte, împăcare şi bunăstare sufletească din perioada pensionării nu vine de la sine, ci trebuie cultivată. Golul lăsat de lipsa activităţii profesionale rămâne gol pur şi simplu, dacă nu este umplut cu preocuparea de a desfăşura activităţi plăcute şi care să ofere, în acelaşi timp, sentimentul de utilitate.

Societatea contemporană, axată în mod excesiv pe eficienţă, utilitate şi performanţă, atribuie valoare şi recunoaştere persoanelor, în special, în funcţie de rezultatul muncii lor. Contează mai puţin ceea ce este omul şi mai mult ceea ce face, iar în ultima vreme, din ce în ce mai mult, ceea ce are acesta. Modul de a privi şi aprecia pe semenii noştri, încărcat de pragmatism, a fost preluat şi s-a transformat în modalitate de autoapreciere. În acest context, momentul pensionării, ieşirea din câmpul muncii, aşa cum este denumită, echivalează pentru mulţi cu ieşirea din sfera relaţiilor sociale sau trecerea în penumbră, în plan secund. Nu puţini dintre semenii noştri se confruntă, în această perioadă, cu stări de depresie, cu scăderea stimei de sine şi cu sentimental de inutilitate.

Cum să ne facem pensionarea uşoară

Tabloul sumbru al acestei perioade, pe care l-am conturat anterior, poate fi schimbat însă. Oamenii au şansa de a-şi recăpăta pacea şi echilibrul interior, de a-şi redescoperi valoarea personală. Ei pot regăsi ceea ce sunt cu adevărat, dincolo de ceea ce fac. Acest aspect dă cu atât mai mult rezultate, cu cât începe dinaintea momentului pensionării, din perioada vieţii active. „Bătrâneţea se pregăteşte din tinereţe” punctează cu luciditate înţelepciunea populară. Descoperirea a ceea ce eşti și ce-ţi place să faci în afara funcţiei profesionale pe care o ocupi îţi poate aduce în timp bucurie şi mulţumire. De asemenea, valorizarea relaţiilor din familie, petrecerea unui timp de calitate cu cei dragi, poate aduce la o reechilibrare la nivel personal. Deschiderea, în general, către semenii noştri, către nevoile lor de a comunica, de a fi ascultaţi şi ajutaţi face ca pensionarea să nu mai fie o prăbuşire, ci o trecere firească.

O perioadă cu care majoritatea dintre noi ne vom confrunta

Răbdarea şi acceptarea cu care noi, ceilalţi, îi privim pe semenii noştri aflaţi în această etapă a vieţii se realizează sub două aspecte. În primul rând, înconjurarea cu bunăvoinţă a semenilor noştri, diminuarea senzaţiei de marginalizare a acestora. A le oferi o mică parte din timpul nostru este uneori un ajutor mult mai important, care ne poate aduce şi nouă bucuria unor discuţii punctate de simţul umorului, înţelepciune şi uneori o surprinzătoare tinereţe sufletească. Sistemul de instituţii nu trebuie să înlocuiască grija şi atenţia pe care noi le putem avea faţă de pensionari, deveniţi în timp bătrâni, în calitate de rude, vecini, cunoscuţi. O altă perspectivă asupra pensionării este aceea a acceptării, de către noi înşine, a unei perioade de viaţă cu care majoritatea dintre noi ne vom confrunta.

„Muncesc mult şi acum, munca mă ţine în putere”

Devenită recent pensionară, de doar o lună, d-na Florentina spune cum a primit ea noul statut din viaţă: „Nu mi-a fost foarte uşor. Gândurile preponderente erau că mă voi despărţi de toţi colegii, voi fi inutilă şi se va termina totul. Am resimţit-o ca pe o discriminare, o ruptură în viaţă. Dar m-am gândit repede la copiii mei, că voi putea fi mai disponibilă pentru nepoţica mea, să stau cu ea câtă vreme fata este la serviciu. Şi astfel, după 38 de ani de serviciu m-am gândit că tot ce am nevoie e să mă rog la Dumnezeu să-mi dea putere pentru a-mi putea ajuta copiii, să mai pot face şi altceva. M-am gândit să mai lucrez undeva. Fata mea este plecată în Italia şi mi-am propus să merg şi eu acolo, nu doar să o ajut pe ea, dar să şi muncesc poate câte ceva. De asemenea, aş vrea să mă şi relaxez, să merg la ţară, să lucrez acolo şi să mă preocup mai mult de sănătate”.

După 11 ani de pensie, d-na Maria ne povesteşte: „În prima fază îmi era foarte greu. Tresăream din somn, speriată că am întârziat, mi se părea că aud ceasul sunând, mă întrebam ce schimb sunt şi apoi, amintindu-mi că de fapt nu aveam de ce să mă trezesc atât de devreme, că nu mai am de mers la serviciu, aveam un sentiment de inutilitate. Serviciul era obositor, era muncă de răspundere, dar când m-am despărţit de colegi, de prietenele de acolo, am simţit ca o rupere de o familie mare. Mă mai întâlnesc din când în când cu foşti colegi şi toţi mă respectă – majoritatea erau mai tineri decât mine. Îmi povestesc că i-am ajutat foarte mult în vremurile acelea de început pentru ei. Acum sunt parcă într-o nouă viaţă, acum îmi doresc doar să am sănătate, să pot duce viaţa pe care o am. Aştept copiii, nepoţii să ne bucurăm împreună atunci când ne întâlnim”.

Un pensionar fericit, dl. Nicolae ne spune că a fost foarte bucuros când a ieşit la pensie. „Am luat o şampanie şi m-am dus la şef, sărbătorind evenimentul. Când am ieşit la pensie, am început să merg la ţară, să mă ocup de agricultură şi nu am perceput faptul de a ieşi la pensie ca pe o excludere din societate. Am fost foarte mulţumit în viaţa mea, cât am fost în câmpul muncii am lucrat cu mare drag, dar când am ieşit la pensie, m-am bucurat foarte mult că voi avea mai mult timp pentru familia mea. Muncesc mult şi acum, munca mă ţine în putere. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru sănătate, şi-L rog să-mi dea sănătate şi de acum înainte, să mă pot bucura de viaţă”.