Tânărul Nicolae, fiind împodobit de Dumnezeu cu darul frumoasei cântări, a fost luat de mic la Episcopia din Huşi ca să înveţe muzica psaltică. Astfel, în puţină vreme a deprins aşa de bine meşteşugul cântării bisericeşti, că pe toţi protopsalţii episcopiei i-a întrecut.

Pe când era cântăreţ la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Galaţi, a auzit despre aceasta fratele său, Atanasie, din Mănăstirea Ciolanu. Deci, ca nu cumva tânărul nevoitor să apuce vreun drum rău, îndată Atanasie a încălecat pe cal, a venit la Galaţi şi a zis fratelui său: 

– Nu eşti dumneata Nicolae Creţu din Huşi? 

– Ba da, îi răspunse tânărul. 

– Apoi eu sunt fratele tău, Atanasie. 

– Am auzit şi eu că am un frate călugăr, dar nu-l cunoşteam. 

– Eu sunt, i-a răspuns părintele Atanasie. Vino cu mine la mănăstire! Şi îndată au plecat amândoi la Mănăstirea Ciolanu.

Văzând stareţul mănăstirii smerenia tânărului Nicolae şi frumuseţea cântării sale, l-a îmbrăcat în rasă şi l-a pus să cânte la biserică. Apoi, sosind hramul Mănăstirii Căldăruşani, a fost invitat şi rasoforul Nicolae cu fratele său Atanasie de la Ciolanu. Deci, uimind pe toţi cu glasul său şi cu meşteşugul cântării, ieromonahul Macarie, dascălul de psaltichie de la Mitropolia din Bucureşti, a voit să-l ia cu sine şi să-l facă dascăl şi protopsalt. Dar părintele Atanasie şi fratele său Nicolae, neiubind cinstea şi slava acestei lumi, au lăsat toate şi s-au dus la Sfântul Munte.

Rasoforul Nicolae, fiind însă prea tânăr, n-a fost primit în Muntele Athos. Deci, a plecat cu fratele său să se închine la Mormântul Domnului, apoi s-au întors în Moldova, la Mănăstirea Neamţ. Aici, auzind stareţul frumuseţea cântărilor lui şi văzându-i râvna pentru sfintele slujbe, îndată l-a făcut călugăr. Apoi, mai zăbovind puţin, părinţii Atanasie şi Nectarie au fost sloboziţi să se întoarcă iarăşi în Muntele Athos.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 483 - 484)