Predică la Tăierea împrejur a Domnului - Pr. Ilie Cleopa

 

Această tăiere-împrejur nu era un lucru de ajuns spre mântuire, ci o închipuire şi o umbră a Evangheliei.

Părinţilor, fraţilor şi iubiţi credincioşi,

 

Astăzi, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare, Bi­se­rica Răsăritului, prăznuieşte Tăierea împrejur cea după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca şi pe Marele Vasile, adică pe Sfântul Vasile cel Mare. În predica ce urmează vom vorbi puţin despre acest prealuminat praznic al Tăierii-împrejur.

Mai întâi, să ştiţi că, înainte cu 2406 ani de venirea Domnului nostru Iisus Hristos, a trăit un patriarh preafe­ricit, ales de Dumnezeu, Avraam, din a cărui seminţie, du­pă credinţă, ne tragem toate popoarele pământului. Nu nu­mai poporul evreiesc, ci toate popoarele, după cre­din­ţă. Căci zice Sfânta Scriptură: „Şi a crezut Avraam lui Dumnezeu şi i-a socotit lui întru dreptate” (Facerea 15, 6). Deci toţi care cred în Dumnezeu se numesc „fiii lui Avraam” după cre­dinţă, nu după trup, cum este poporul evreu.

Dumnezeu a dat poruncă acestui patriarh ca toţi copiii care se vor naşte de parte bărbătească să fie tăiaţi împrejur la marginea trupului lor, ca semn de legătură veş­nică între seminţia lui şi Dumnezeu, Ziditorul său. Iar marele apostol Pavel zice: „Toate cele mai înainte de Lege şi cele din Legea veche au fost umbra celor viitoare”. Avra­am trăieşte înainte de Legea veche cu 430 de ani. Câte s-au întâmplat pe vremea patriarhilor şi a proorocilor în tot cursul Legii vechi, toate au fost umbră şi închipuire a ce­lor ce erau să fie la plinirea vremii, toate aveau să se de­să­vârşească adică în Legea darului, prin venirea în lume a lui Dumnezeu Cuvântul.

Aşadar, după cum toate au închipuit pe cele desăvârşite din Legea darului, aşa şi tăierea-împrejur, ca­re era un legământ între Dumnezeu şi Avraam, a în­chi­pu­it botezul din Legea darului, sau uşa tainelor creşti­neşti, cum mai este numit. De aceea botezul se face la opt zile de la naşterea pruncului, aşa cum în Legea veche pruncii se tăiau împrejur de către preoţi în templu, la locul tăierii-împrejur, la opt zile de la naştere, când li se punea şi numele.

Această tăiere-împrejur nu era un lucru de ajuns spre mântuire, ci o închipuire şi o umbră a Evangheliei. Aţi auzit în Apostolul de astăzi că s-a zis: „că ne-am tăiat împrejur cu tăiere nefăcută de mână”, cu tăierea poftelor trupului, care sunt căile păcatului. Câţi în Hristos ne-am botezat, în moartea Lui ne-am îngropat prin botez şi am primit această tăiere-împrejur duhovnicească, nefăcută de mână, care se lucrează numai de Duhul Sfânt, fără mâ­nă omenească. Dar oare pentru care pricini Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a primit tăierea-împrejur cea trupească a Legii vechi.

Dumnezeieştii Părinţi spun că pentru şapte pricini Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a primit tăierea-împrejur a trupului Său. Au fost şapte pricini binecuvântate pentru a se întări Legea darului, ca În­suşi Dumnezeu, Cel Ce nu avea păcate, să primească cele ale Legii.

Întâia pricină a fost ca să arate la toată lumea că El a venit cu trup în lume, că în adevăr a avut trup ome­nesc, nu cum au inventat unii eretici că s-a născut cu un trup de nălucă. Că dacă era cu trup nălucit, cum era să se taie împrejur trupul, să curgă sânge din el? Deci s-a tăiat împrejur mai întâi ca să se arate că a venit în trup. „Şi Cuvântul Trup S-a făcut – cum spune Dumne­ze­ies­cul Evan­ghelist – şi S-a sălăşluit între noi” (Ioan 1, 14).

A doua pricină pentru care Hristos Mântuitorul lu­mii S-a tăiat împrejur a fost ca să plinească Legea dată de Dumnezeu lui Avraam; ca să nu pară că a venit să strice Legea. Mântuitorul a împlinit Legea, primind până şi tăierea-împrejur. Dar fariseii şi cărturarii zavistnici, in­vi­di­oşi şi răi, spuneau că a venit să strice Legea. Dar Hristos le-a arătat: „Să nu socotiţi că am venit să stric Le­gea sau Proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc” (Matei 5, 17). N-a venit să o strice, ci să o desăvârşească, să o facă cu totul desăvârşită şi preasfântă. Deci, a doua pri­cină pentru care Hristos a primit tăierea-împrejur a fost ca să păzească Legea dată lui Avraam de Dumnezeu, Părintele Său, sau mai bine zis de Însuşi El, că El este Una cu Tatăl.

A treia pricină pentru care Hristos a primit tăierea-îm­pre­jur a fost ca să ne slobozească pe noi din robia Legii şi de tăierea-împrejur cea după trup. A venit Însuşi Cel fără de păcate şi a primit tăierea-împrejur, ca pe noi, fiii Săi după dar, să ne slobozească de această dureroasă şi prea gro­so­lană tăiere-împrejur care se făcea cu mână de om, să ne aducă altă tăiere-împrejur, mult mai desăvârşită, mai adâncă, mai sfântă şi mai curată decât cea din Legea veche.

A patra pricină pentru care Hristos Mântuitorul lu­mii S-a lăsat tăiat împrejur a fost ca să ne înveţe pe noi a as­culta. A venit să asculte pe Părintele Său până la moarte – şi moarte pe Cruce. Deci, aşa cum a ascultat până la patimă de Părintele Său, aşa şi acum, la naştere, a ascultat să primească tăierea-împrejur cea a trupului Său Sfânt şi Preacurat şi Nevinovat, ca să arate că e ascultător Pă­rin­te­lui Său, împlinind porunca cea veche dată lui Avraam de El.

A cincea pricină pentru care S-a lăsat tăiat împrejur a fost ca să meargă înainte ca un conducător sau înaintemer­gător în toată fapta cea bună şi să înveţe pe fiii Săi du­pă dar şi pe tot neamul creştinesc şi să le arate că din fra­geda Sa copilărie, din fapte, El este gata să sufere toa­te şi să împlinească toate poruncile Legii, nu să le strice; să primească cele ale Legii, cum i-a spus lui Ioan la Ior­dan: „Lasă acum, că se cade nouă să împlinim toată dreptatea” (Matei 3, 15). Care? Nu cea din Legea darului, ci pe cea din Legea umbrei, toate ale Legii vechi.

A şasea pricină pentru care Mântuitorul nostru S-a lăsat tăiat împrejur a fost ca să ne arate mila, îndurarea, dra­gostea cea nemărginită şi bunătatea Sa. Fiind un prunc nevinovat, preasfânt şi preacurat, de la cea mai mică vârstă, că era numai de opt zile, a început să-Şi verse sân­gele pentru noi şi pentru mântuirea noastră. Ce ne­voie a avut El de tăierea-împrejur, dacă era Fiul şi Cu­vân­tul lui Dumnezeu după fiinţă, nu după dar şi după cauză, ci după voie şi după putere? Dar a vrut să arate dragostea Sa cea nemărginită. El pare a zice: „Îndată ce M-am îmbrăcat cu trup şi am primit să fiu născut din Fecioara şi Pururea Preacu­rata Maria, vreau să vă arăt dragostea cea ne­măr­ginită. De aceea nu numai că am pogorât cerul şi M-am pogorât Eu Însumi şi am venit prin pântecele unei Fe­cioare, ci şi de aici înainte voiesc să vă arăt cu câtă dra­goste am să vă mântuiesc. Căci vreau să-Mi vărs sângele preascump şi preacurat, pe care l-am luat din sângele Fecioarei celei preasfinte, pentru voi şi pentru mântuirea voastră, ca să vă povăţuiesc şi pe voi către dragostea Mea. Căci mai înainte de a Mă iubi voi pe Mine, vreau să vă arăt câtă dragoste am Eu faţă de voi, că încă din prun­cie vreau să-Mi vărs sângele şi să primesc cele ale Legii pentru voi”.

A şaptea pricină pentru care Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a lăsat tăiat împrejur a fost pecetluirea tăierii-împrejur. A pecetluit-o pe ea Preabunul nostru Mântuitor şi a arătat încetarea tăierii-împrejur celei după trup, a Legii vechi adică. Aceea, după cum v-am spus mai sus, a ţinut 2406 ani, adică de la Avraam până la Hristos. Dumnezeu a cir­cumscris-o acum prin cuvântul Său şi a pecetluit-o cu altă tăiere-împrejur. Căci de acum înainte nu va mai fi tăiere-împrejur făcută de mână, ci altă tăiere-împrejur, mai înaltă, mai duhovnicească, cum i-a spus lui Ieremia des­pre sărbătoarea sâmbetei: „Voi face alt popor nou şi alt nu­me nou voi da şi altă sărbătoare vor ţine” (Coloseni 2, 16). A pus duminica în locul sâmbetei şi alt nume, Noul Israel, în locul celui vechi – căci aşa se numesc creştinii.

Deci pricina a şaptea a fost pecetluirea pentru veş­ni­cie şi oprirea de a nu se mai tăia cineva împrejur după Hristos, dintre cei ce cred în El. Căci trebuie să se nască o altă tăiere-împrejur, prin credinţă, cum o numeşte Dum­ne­zeiescul Părinte Maxim: tăierea-împrejur cea în duh, a ini­mii („Filocalia”, vol. II, p. 136). De aceea marele Apostol Pavel spune: „În Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu poate ce­va, nici netăierea împrejur”, ci „făptura cea nouă”. Care făp­tură nouă? Când ne-am făcut noi şi făptură no­uă? În Sfânta Taină a Botezului. El este tăierea-împrejur du­hov­ni­cească, nevăzută, nefă­cu­tă de mână, prin care ne-am făcut şi făptură nouă, prin Hristos Iisus. Deci botezul este tăierea-împrejur a tot creşti­nul, tăierea-împrejur nu tru­pească, ci duhovni­ceas­că, preasfântă şi mântuitoare, plină de toată curăţenia şi sfinţenia lui Dumnezeu.

Dumnezeiescul Părinte Maxim Mărturisitorul, ma­re­le filosof duhovnicesc şi coroana teologiei greceşti din se­colul al VII-lea, cel mai mare teolog al vremii ace­leia, arătându-ne tăierea-împrejur cea duhovnicească a creş­ti­ni­lor, zice: „Tăierea-împrejur cea duhovnicească este tăie­rea-împrejur a simţirilor pătimaşe ale sufletului ra­ţio­nal că­tre toate cele ce se nasc şi pier” (tot acolo, la cap. 41).

Toate câte le vedem în jurul nostru şi se află în timp şi spaţiu, toate sunt supuse timpului şi prefacerii, toa­te se nasc şi iarăşi pier. Numai Dumnezeu rămâne veş­nic neschimbat. El este, cum au zis Dumnezeieştii Pă­rinţi, Unitate în Treime şi Treime în Unitate, fiinţă din Si­neşi, existând din Sineşi, pururea nemişcată, care pe toa­te le mişcă. El este motorul cel duhovnicesc al Univer­su­lui, Care mişcă toate zidirile Sale şi prin prefacere le schim­bă şi le înnoieşte. Deci, tăierea-împrejur cea duhov­ni­cească şi adevărată este tăierea şi lepădarea simţirii pă­timaşe, adică a simţirii sufletului către toate care se nasc şi pier. Care-s acelea? Mâncarea, băutura, slava deşartă, mânia, bogăţia şi câte ca acestea. Toate se nasc şi pier. Sufletul trebuie să le taie de la el pe acestea. Această tăiere-împrejur duhovnicească, a minţii şi a inimii omului, taie de la ele păcatele, ori de ce natură ar fi ele, fie din partea raţională, fie din partea cea poftitoare, sau din partea mânioasă a sufletului său, pe cele dinlăuntru sau din afară, sau de la zidire, sau de la trup, sau în orice fel, le taie şi n-are nici o aplecare către ele.

Aceasta-i adevărata tăiere-împrejur a inimii în duh, cum am zis mai sus. Dar în Scriptură se vorbeşte de o în­doită tăiere-împrejur. Când s-a întâmplat a doua? Când Isus al lui Navi a intrat în pământul făgăduinţei, i-a spus Dumnezeu să facă tăierea-împrejur, căci cât au umblat evreii patruzeci şi doi de ani prin pustia Arabiei, au murit toţi cei ce au cârtit împotriva lui Moise că i-a scos din Egipt şi toţi cei buni de război, iar poporul născut pe cale, în pustiu, după ieşirea din Egipt, nu erau tăiaţi îm­pre­jur, că n-au mai avut ei când să se taie împrejur, să îm­pli­nească ale Legii. Aşa arată Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi.

Pentru aceasta Isus al lui Navi a primit poruncă de la Dumnezeu, după ce au trecut Iordanul, înainte de a lua şi dărâma ei Ierihonul. I-a spus Dumnezeu: „Fă cuţite tăioase de cremene şi taie împrejur pe fiii lui Israel a do­ua oară” (Iosua 5, 28). Şi aceasta s-a chemat tăierea tăierii-împrejur în pă­mân­tul făgăduinţei. Dar în Legea darului, ştiţi care era tă­ie­rea-împrejur, adică a doua tăiere-împrejur, du­hov­ni­cească? Este desăvârşirea, este cea de a doua treaptă a urcu­şu­lui duhovnicesc; este aceea care se numeşte de către Dum­ne­ze­ies­cul Maxim „seceriş al secerişului sufletului raţional”, sau „sâmbăta sâmbetelor”, în teologia lui cea despre sâm­bete.

Care e deci tăierea-împrejur în duh, în Legea darului? Dacă tăierea-împrejur este lepă­da­rea simţirii pătimaşe a sufletului nostru către cele ce se nasc şi pier, apoi tăierea tăierii-împrejur este mult mai înaltă. Auzi ce spune Sfântul Maxim: „Este desăvârşita lepădare şi tăiere a voilor trupului şi ale pornirilor celor sufleteşti ale sufletului, chiar a celor fireşti, către cele ca­re se nasc şi pier”. Va să zică, aici nu leapădă numai pă­ca­tul prin lucrare, ci şi prin gând. Nici măcar să nu gân­dim cele pătimaşe! Tăierea-împrejur este desăvâr­şita lepădare a tuturor voilor celor pătimaşe şi mişcărilor pătimaşe ale sufletului şi a mişcărilor fireşti ale lui. Su­fletul şi trupul, cu mişcările lor fireşti de a mânca, de a bea, de a se odihni şi multe mişcări de acestea, cum e aceea de a se mâhni şi a se bucura. Prin tăierea-împrejur, care e cea mai înaltă şi duhovnicească tăiere-împrejur, omul se opreşte nu numai cu lucrul de la a­ceste mişcări fireşti ale trupului de a păcătui, ci şi cu gân­dul. Ea e depărtarea şi tăierea desăvârşită chiar şi cu gândul a simţirilor şi mişcărilor fireşti ale sufletului către cele ce se nasc şi pier, adică către toată zidirea simţită şi văzută, ca omul să iubească numai şi numai pe Dumnezeu, retrăgându-şi mintea din simţire şi lipind-o nu­mai de Dumnezeu, prin contemplarea naturală în duh („Filocalia”, vol. II, p. 138). Şi aceasta este treapta a doua a urcu­şu­lui duhovnicesc, după toţi Dumnezeieştii Părinţi. Iar a tre­ia treaptă este îndumnezeirea după dar şi teologia mis­tică (cunoaşterea tainică a lui Dumnezeu).

Fraţii noştri, vorbim de lucruri aşa de mari. Să ne aju­te Mântuitorul să tăiem de la noi poftele spurcate, pa­ti­mile, aplecarea noastră către mâncări şi băuturi, către somn, către ură, către iubirea de argint, către iubirea de plăceri, către iubirea de răzbunare, către beţie, către fu­rie, către toate răutăţile. Când vom tăia din mintea noas­tră cu toată puterea acestea, şi nici cu gândul nu vom greşi ceva şi le vom lepăda pe toate de la noi prin adu­ce­rea aminte şi prin iubirea de Dumnezeu, atunci suntem tăiaţi la inimă în duh, cu tăierea nefăcută de mână a lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru şi ne-am făcut o făptură nouă şi oameni noi şi n-avem nevoie de tăierea-împrejur cea grosolană a trupului, care se mărginea doar la atâta, cum spune Pavel: „să aibă nevoie să se laude în trupul nostru”. Ei voiau să se laude numai că sunt sămânţa lui Avraam prin aceea că erau tăiaţi împrejur, iar încolo erau plini de ură, plini de zavistie, plini de făţărnicie, plini de în­gâmfare, plini de cutezanţă de sine, de încredere în sine şi de răutate împotriva lui Hristos. Şi aceasta li se părea că le ajută lor: tăierea-împrejur a trupului. Nu! Ei erau ne­tăiaţi împrejur, cum a zis Dumnezeiescul Arhidiacon Şte­fan înainte de moartea sa: „Voi, cei tari în cerbice şi ne­tăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt; precum părinţii voştri, aşa şi voi!” (Faptele Apostolilor 7, 51). Aşa i-a mustrat preasfântul acela mar­tir şi apostol, înainte de a-şi da duhul, pe farisei şi pe căr­turari, că sunt netăiaţi împrejur la inimă, la urechi, adică orbi, surzi şi împietriţi şi nu văd ei răutatea şi zavistia care-i mănâncă şi-i roade, neprimind adevărul lui Hristos.

Dacă zavistuim, hulim, urâm, dacă poftim răzbu­na­re, argint, desfrâu, beţie, lăcomie, corupţie, nu suntem tăiaţi împrejur. În acest caz, nici noi, creştinii, nu avem tăierea-împrejur cea duhovnicească. Deşi ne-am botezat şi ne-am lepădat de satana şi de toate lucrurile lui, sun­tem şi noi netăiaţi împrejur la inimă, la urechi şi la ochi, suntem orbiţi de satana şi de momelile lui.

Deci, să ne ajute Mântuitorul şi să nu fim şi noi ca fariseii şi cărturarii de altădată, netăiaţi împrejur la ini­mă şi la urechi şi la ochi. Să deschidem ochii inimii şi ure­chile sufletului, să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu şi să deschidem ochii minţii, să veghem şi să primim pla­nul lui Dumnezeu de mântuire a lumii şi să facem po­run­cile Lui, să tăiem de la noi tot păcatul: şi din lucrare şi din poftă şi din gândire.

Numai atunci dovedim că sun­tem tăiaţi-împrejur cu tăiere nefăcută de mână, cu tăierea-împrejur cea duhovnicească, nu a Legii vechi, ci a Legii darului. Amin.

De la același autor

Ultimele din categorie