Dorul după Dumnezeu a stins dorul de părinţi – Viața părintelui Haralambie Dionisiatul (28)

Maica Domnului, te rog, vino în ajutorul meu! Stinge-mi dorul după mama mea! De acum înainte, tu eşti adevărata mea Mamă!

L-am odată întrebat pe Părintele Haralambie:

‒ Gheronda, când ai plecat din lume ce te-a durut mai mult?

‒ Despărţirea de rudele mele, dar cel mai mult de frăţiorii mei orfani şi de mama mea, pentru care aveam un respect deosebit. Într-adevăr era un suflet sfânt şi de aceea o iubeam mult.

Îmi spăla hainele, mi le călca şi îmi purta de grijă în toate. Atunci când ispititorul, vrând să mă războ­iască, îmi aducea aminte chipul mamei, dorul de ea mă topea. Văzând că satana a aflat modul în care să mă chinuiască, ce am făcut? M-am gândit că toţi cei care ne-am lăsat mamele trupeşti o avem ca mamă pe Maica Domnului. Odată, când mă chinuia dorul de mama mea, am căzut la pământ tânguindu-mă şi spunând cu lacrimi în ochi:

‒ Maica Domnului, te rog, vino în ajutorul meu! Stinge-mi dorul după mama mea! De acum înainte, tu eşti adevărata mea Mamă! Nu vreau mamă trupească, pe tine şi numai pe tine te vreau... Ajută-mă!

După ce am spus toate acestea din adâncul sufle­tului, am simţit înlăuntrul meu o dragoste arzătoare pentru Maica Domnului, încât am uitat nu numai pe mama mea, ci şi toate celelalte dorinţe ale mele. Mă gândeam numai la Maica Domnului şi simţeam înlă­untrul meu o dulceaţă negrăită, de parcă aş fi fost în Rai. În acele clipe nu puteam rosti nimic altceva decât:

‒ Maica Domnului, Maica Domnului, dulcea mea Măicuţă! Maica Domnului, ia-mă acum, în această clipă lângă tine! Te iubesc din tot sufletul şi nu mai pot suferi despărţirea de tine. Pe tine te doresc, pe tine te vreau!

Aceasta mi s-a întâmplat de câteva ori, astfel îngă­duind harul dumnezeiesc pentru a mă încerca. Căci după fiecare cercetare dumnezeiască harul se depărtează pentru o vreme, dar apoi iarăşi vine. Astfel, dragostea mea pentru Maica Domnului a ofilit atât de mult dorul după mama mea, încât deşi mă ruga adeseori prin scrisoare să ies afară din Sfântul Munte, fie chiar şi până la Uranupolis (localitate aflată lângă graniţa Sfântului Munte), ca să mă vadă, eu nu o ascultam. După adormirea stareţului Iosif, mama mea a început din nou să insiste. Atunci eu m-am gândit la o soluţie care să ne mulţumească pe amân­doi. Aşadar i-am spus: „Ne vom întâlni în Tesalonic, dar numai cu condiţia să te faci călugăriță”. Ştiam că mama mea trăise toată viața mai aspru decât o călugăriță şi de aceea i-am pus această condiţie. Aşa s-a şi întâmplat. În jurul anului 1961, am mers în Tesalonic şi am făcut-o călugăriță, punându-i numele de Marta. De atunci nu am mai văzut-o.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie  Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 54-56)

De la același autor

Ultimele din categorie