Într-o zi, l-a întrebat un frate:

– Părinte Veniamin, mai ai rude acasă?

– De când am venit să slujesc lui Hristos, a răspuns bătrânul, n-am mai fost prin sat, nici n-am scris cuiva, ci pe toate le-am lăsat pentru mila Lui cea mare. Şi s-a folosit fratele de nevoinţa lui.

I-au zis fraţii iarăşi:

– Părinte Veniamin, dă-ne cuvânt de folos.

– Ei, părinţilor, a răspuns el, mare dar este călugăria! Să slăvim pe Hristos Împăratul şi pe Maica Luminii, că altă nădejde nu avem. Să ne păzim mintea curată şi să ne izbăvească Dumnezeu de desfrânare. Că acesta este cel mai greu război al călugărului. Iar pentru gânduri să ne pocăim cu lacrimi întotdeauna.

În anul 1966, dorind să se retragă la linişte, nu-i dădea stareţul binecuvântare.

– Părinte Veniamin, zicea el, rămâi la Bucium, că, iată, am făcut chilii noi pentru călugări.

– Părinte stareţ, acestea sunt pentru generaţiile viitoare. Iar mie, daţi-mi voie la Mănăstirea Sihăstria, că acolo vreau să mor!

Odată i-a cerut stareţul cuvânt de folos, iar bătrânul a răspuns:

– Să conduci mănăstirea cum te va lumina Dumnezeu, dar să ai multă dragoste şi răbdare.

Uneori zicea cu lacrimi către ucenicul său:

– Mântuirea, frate, mântuirea s-o câştigăm! Oare puţin lucru este aceasta?

Acelaşi ucenic i-a cerut odată cuvânt de folos. Iar bătrânul i-a zis:

– Frate, caută pe altul mai învăţat să-ţi dea cuvânt de folos. Iar dacă vrei să primeşti, păzeşte aceste trei lucruri: să nu te împrieteneşti cu femei, să nu bei vin şi să ai smerenie adâncă.

De ziua Sfântului Gheorghe, stareţul a servit pe părinţi cu pâine şi vin. Iar părintele Veniamin, văzând aceasta, a zis, suspinând:

– Astăzi Sfântul Mucenic a fost tras pe roată pentru Hristos, iar noi îl serbăm cu vin şi cu plăcinte!

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 670)