Tunderea în monahism şi hirotonia în preot – Viața părintelui Haralambie Dionisiatul (31)

Până la hirotonia lui Haralambie în preot, această mică obşte a avut ca preot liturghisitor pe fiul duhovnicesc al stareţului Iosif, pe uceni­cul lui cel devotat, părintele Efrem Katunakiotul.

După primele „examene” la care a luat un calificativ foarte bun, sfinţii bătrâni Iosif şi Arsenie au hotă­rât ca începătorul Haralambie, în următorul an să fie tuns în schima mare, iar după puţine zile să fie hirotonit diacon şi apoi preot pentru nevoile liturgice ale obştii. Însă, înainte ca bătrânii să hotărască hirotonia lui Haralambie, s-a ivit o mare dificultate.

După cum se ştie, obştea stareţului Iosif a avut până în anul 1950 legături cu gruparea moderată a stiliştilor lui Hrisostom, mitropolitul Florinei. Dar după lansarea acelei enciclici blasfemiatoare, obştea stare­ţului Iosif a întrerupt orice legătură cu aceia şi s-a alipit de Patriarhia ecumenică.

Ştiind cu toţii că Haralambie fusese un luptător atât de râvnitor pentru susţinerea vechiului calendar, încât faima lui se răspândise şi în Sfântul Munte, îşi puneau întrebarea dacă el va accepta să fie hirotonit de un arhiereu al Bisericii Oficiale. Atunci, fratele de nevoință al lui Haralambie, monahul Iosif (acum Vatopedinul), a încercat într-un mod indirect să-l înştiin­ţeze despre poziţia obştii fată de noul calendar.

Însă, lucru ciudat, atunci când Haralambie a auzit motivele despărţirii lor de stilişti, i-a spus fratelui său cu bucurie:

- Da, aceia s-au înşelat. De aceea i-am părăsit şi eu şi am plecat. Aţi făcut cel mai bun lucru.

De îndată ce părintele Iosif a auzit acestea, a alergat îndată la stareţ și a bătut în uşă, spunând:

- Gheronda, gheronda!...

- Ce se întâmplă, Iosif? a întrebat bătrânul.

- Şi Haralambie este de partea noastră.

Atunci, stareţul Iosif, care primise înştiinţare de la Dumnezeu, a spus:

- Eu ştiam aceasta, fiul meu, de aceea am hotărât să-l hirotonesc. Hai, liniştiţi-vă acum, lucrurile s-au limpezit.

Hirotonia s-a săvârşit în biserica mare a Schitului Sfânta Ana de către pururea-pomenitul Ierotei, mitro­politul Militupolului.

La tunderea sa în monahism, stareţul i-a lăsat acelaşi nume, adică Haralambie, lucru oarecum neo­bişnuit în monahism. Până la hirotonia lui Haralambie în preot, această mică obşte a avut ca preot liturghisitor pe fiul duhovnicesc al stareţului Iosif, pe uceni­cul lui cel devotat, părintele Efrem Katunakiotul.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, trad. și ed. de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 58-60)

De la același autor

Ultimele din categorie