Biserica – păstrătoare a conștiinței unității naționale

20 Martie 2018 Documentar
 

Biserica a fost alături de popor în momentele de răscruce ale vieţii lui. Aşa găsim credincioşi şi preoţi în revoluţiile lui Doja, lui Horea, Cloşca şi Crişan, lui Tudor Vladimirescu, în Revoluţia din 1848, în mişcarea pentru unirea Principatelor Române, în Războiul pentru Independenţă, în Răscoala de la 1907, în realizarea Unirii din 1918.

Unitatea religioasă a fost unul dintre factorii de unitate şi Biserica a sprijinit lupta poporului pentru realizarea unităţii statale. Însuşi faptul că românii de pretutindeni aparţineau aceleiaşi Biserici, în aşa fel încât în orice biserică românească ar fi intrat preotul sau credinciosul român se simţea ca acasă, căci erau aceleaşi sfinte slujbe, aceleaşi rânduieli şi aceleaşi învăţături de credinţă, a constituit un element de unitate, şi naţională, nu numai bisericească. Mitropolia Ţării Româneşti şi Mitropolia Moldovei erau în strânse legături cu Mitropolia Transilvaniei, circulaţia vlădicilor, preoţilor, călugărilor, credincioşilor, cărţilor, artei bisericeşti, ajutoarelor frăţeşti fiind neîntreruptă chiar şi în timpuri grele, când împăraţii au interzis continuarea acestor legături.

O contribuţie însemnată a Bisericii a fost traducerea şi tipărirea cărţilor bisericeşti în limba română pentru „întreaga seminţie românească”, prin care s-au pus bazele limbii literare române şi s-a răspândit conştiinţa unităţii tuturor românilor. Vlădicii, precum Simion Ştefan de la Alba Iulia, Dosoftei de la Iaşi, Damaschin de la Râmnicu Vâlcea, Sfântul Antim de la București, au dăruit limbii române și poporului român cărți într-o limbă populară, înțeleasă de toți, cărți care au circulat în toate provinciile românești. Ei au afirmat în predoslovii unitatea bisericească și națională a poporului de pe ambii versanți ai Carpaților.

La fel, mai ales în Transilvania, școlile confesionale, singurele școli transilvane în limba română (seminarii, școli pedagogice, gimnazii, licee, şcoli comerciale, şcoli poporale), au fost centre de luminare a poporului, de îndrumare a lui spre progres cultural, economic, naţional şi de însufleţire pentru cauza libertăţii şi unităţii naţionale. În mare parte, episcopii şi preoţii au fost ostenitori neobosiţi şi în Asociaţia culturală Astra şi în înfiinţarea de asociaţii economice, în călăuzirea spre meserii, comerţ, şcoli înalte. De aceea, Nicolae Iorga a numit, pe drept cuvânt, Transilvania româneasca ţară de „sate şi preoţi”, căci preotul avea un rol de frunte în satul transilvănean, făcându-se, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „tuturor toate”. Conform Statutului organic al Sfântului Andrei Şaguna, Adunările Eparhiale şi Congresul Naţional Mitropolitan, formate din 2/3 credincioşi (mireni) şi 1/3 preoţi, dezbăteau nu numai chestiuni bisericeşti, ci şi alte chestiuni ale poporului român din Transilvania.

În sfârşit, amintim faptul că Biserica a fost alături de popor în momentele de răscruce ale vieţii lui. Aşa găsim credincioşi şi preoţi în revoluţiile lui Doja, lui Horea, Cloşca şi Crişan, lui Tudor Vladimirescu, în Revoluţia din 1848, în mişcarea pentru unirea Principatelor Române, în Războiul pentru Independenţă, în Răscoala de la 1907, în realizarea Unirii din 1918. Trebuie sa remarcăm faptul că deşi, după 1700, credincioşii români din Transilvania au fost împărţiţi prin silnicia împăraţilor habsburgi în două Biserici, totuşi ei au rămas una în legea strămoşească şi una în slujirea intereselor superioare ale poporului român. Aşa cum Biserica, înainte de 1700, prin unitatea ei, a sprijinit unitatea poporului, şi după 1700, aceeaşi Biserică, despărţită formal în două, a fost alături de popor.

Unitatea aceasta se exprimă, spre exemplu, în faptul că episcopul Inochentie Micu cheamă pe uniţi şi pe ortodocşi la sinod ca să discute problemele drepturilor poporului român, în faptul că episcopii Gherasim Adamovici şi Ioan Bob înaintează împreună Dietei şi împăratului Suplex Libellus Valachorum, că episcopii Moga şi Lemeny împreună fac intervenţie pentru drepturile românilor de pe pământul crăiesc şi pentru păstrarea limbii române în şcolile confesionale, că episcopii Andrei Şaguna şi Lemeny prezidează Adunarea din 1848 de pe Câmpia Libertăţii şi prezintă apoi doleanţele poporului român (ca şefi de delegaţii). Aceeaşi conlucrare o găsim şi în procesul Memorandumului, şi în activitatea Astrei, şi în cultivarea sentimentului naţional. De aceea, a apărut ca un fapt firesc prezenţa episcopilor, consilierilor, teologilor, preoţilor şi credincioşilor, într-o frumoasă înfrăţire, şi la evenimentele epocale din 1918, la Marea adunare de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.

Aniversarea unirii Transilvaniei cu România nu este prilej numai de retrospectivă istorică. Ea este un îndemn pentru toţi de a întări unitatea noastră bisericească, de a ne dărui întreaga fiinţă pentru ca împreună, fără deosebire de naţionalitate şi credinţă religioasă, să ne străduim pentru unitatea nezdruncinată a poporului, pentru înfrăţirea dintre poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare, pentru pace şi colaborare între popoarele lumii.

(✝Nicolae, Mitropolitul Ardealului, „Unirea Transilvaniei cu România”, în Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire, vol. I, Basilica, București, 2018, pp. 164-166)

Ultimele din categorie