Sufletele bune, simple, credincioase se simt în biserică în tot largul, ușoare ca fulgul, precum în casa Tatălui ceresc. Adevărații creștini capătă aici pregustarea Împărăției ce va să fie, pregătită lor de la facerea lumii, a eliberării de tot păcatul și de moarte, ce va să vină, pacea și fericirea viitoare, când li se dă această arvună? Când își îndreaptă cu sinceritate sufletul către Dumnezeu, când I se roagă cu sârguință, când se hotărăsc cu tot dinadinsul să-și închine viața lui Dumnezeu și să facă fapte bune chiar când nu vor fi în sfântul locaș.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, trad. de Boris Buzilă, Editura Sophia, București, 2005, p. 424)