- Părinte, este corect să spună cineva despre cel ce l-a nedreptăţit: „Dumnezeu să-i răsplătească”?

- Cel ce spune aşa este batjocorit de cel viclean şi nu înţelege că în felul acesta se blesteamă într-un mod politicos. Sunt unii care spun că sunt sensibili şi au dragoste şi fineţe duhovnicească şi pot suporta nedreptăţile ce li se fac de către oameni, dar spun: „Dumnezeu să le răsplătească!” În viaţa aceasta toţi oamenii dăm examene pentru ca în cealaltă viaţă, cea veşnică, să ne învrednicim de Rai. Gândul îmi spune acest blestem politicos este sub nivelul de plutire duhovnicească şi nu îi este îngăduit creştinului să-l rostească, pentru că Hristos nu ne-a învăţat o astfel de dragoste, ci: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!” Tot astfel, binecuvântarea cea mai mare dintre toate este atunci când suntem blestemaţi pe nedrept, iar noi primim aceasta în tăcere şi cu bunătate.

Când suntem clevetiţi sau nedreptăţiţi fie de către oamenii superficiali, fie de cei vicleni, care au răutate şi strâmbă şi adevărul, dacă putem, este bine să nu dorim să ne îndreptăţim atunci când nedreptatea priveşte numai persoana noastră. Nici să spunem: „Să le răsplătească Dumnezeu!”, pentru că şi aceasta este tot blestem. E bine să-i iertăm din toată inima noastră şi să rugăm pe Dumnezeu să ne întărească, astfel încât să putem ridica greutatea clevetirii şi să continuăm viaţa duhovnicească pe cât putem în ascuns.

Oamenii care au ca tipic să judece şi să osândească pot continua să ne nedreptăţească, deoarece în felul acesta ne pregătesc mereu cununi de aur pentru viaţa cea adevărată. Fireşte, cei ce sunt aproape de Dumnezeu niciodată nu pot fi blestemaţi, pentru că nu au răutate, ci numai bunătate şi orice rău ar arunca cineva asupra acestor oameni sfinţiţi, se sfinţeşte, iar ei simt o bucurie mare şi tainică.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, I, Editura Evanghelismos, București, 2012, p. 108-109)