Educaţia şi creşterea pe care am primit-o de la vârsta prunciei joacă un rol însemnat în înaintarea noastră duhovnicească.

Frica noastră faţă de Dumnezeu trebuie să fie atât de mare, pe cât spaima unui om neînarmat care înfruntă fiarele. Iubirea noastră faţă de Dumnezeu trebuie să fie atât de puternică, pe cât de puternică este iubirea unui îndrăgostit pentru iubita lui.

Când vedem un luptător al nevoinţei îmbolnăvindu-se, să nu ne străduim cu gând rău să aflăm exact de ce Dumnezeu a îngăduit încercarea aceasta. Ci să urmărim să-l vindecăm, cu iubire simplă şi fără de viclenie, ca şi cum am fi noi în locul lui, ca şi cum ar fi tovarăşul nostru de război, care a fost rănit în luptă.

Există boli care ne izbăvesc, există şi boli care ne smeresc. Preabunul Dumnezeu, văzând deseori lipsa noastră de râvnă pentru nevoinţă, îngăduie boala ca mijlocul cel mai lesne de sfinţire, smerenie, izbăvire de patimi şi de gânduri viclene.

Ceea ce ni se întâmplă sufleteşte şi trupeşte putem să întâmpinăm fie într-un mod bun, fie într-un mod rău, fie cu indiferenţă. (Sfântul Ioan Sinaitul Scărarul)

(Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, p. 133)