Dacă vrei să dobândești dragostea față de Hristos, vei începe mai întâi de la bucurie. Fiindcă așa cum am citit mai sus, bucuria o poate scoate cineva și din cele mai mici lucruri, când le încredințează lui Dumnezeu și când și le asumă pentru Dumnezeu. Bucurie îți poate aduce zâmbetul celuilalt, mângâierea celuilalt, lauda celuilalt. Poate să-ți dea bucurie și osânda celuilalt, fiindcă aceasta te face ca un erou înaintea lui Dumnezeu, ba încă și înjurătura celuilalt poate să-ți dea bucurie, fiindcă aceasta arată că tu stai drept cu adevărat înaintea lui și nu în chip mincinos. Bucuria o poate da o floare, bucurie dă muntele, bucurie dă lumina naturală, bucurie dă și cea mai mică rugăciune, bucurie dă orice nădejde, bucurie dă și prezența tatălui, a mamei, toate pot da bucurie. Ba până și somnul poate da bucurie.

Dumnezeu a umplut universul cu lucruri care pot să-ți dea bucurie. Și pornind de la această bucurie poți să urci la treptele mai înalte ale bucuriei și să ajungi la bucuria desăvârșitoare și după aceea la desăvârșita bucurie care este Însuși Hristos. Astfel încât trebuie cineva să dobândească bucuria și prin bucurie să urce scara, ca să ajungă la dragoste după chinuri și multe osteneli, și pierzanii, și nenorociri, și rugăciuni, și dureri, și fapte bune, și renunțări, și primiri de străini, și nădejdi, și nevoințe, și plânsuri și de la lacrimi și de la orice altceva. Trebuie să treci prin toate acestea, ca să-L iubești pe Dumnezeu. Dacă pentru toate aceste lucruri prin care trebuie să treci, asigurarea este bucuria, cum ne spune Sfântul Nil, cum voi putea ajunge acolo sus, fără bucurie? Astfel încât bucuria este „întreținerea dragostei” și este ceea ce ne unește cu Dumnezeu.

Să continuăm acum cu Sfântul Grigorie Palama: „Căci dacă nimeni nu poate vesti dulceața mierii celor care nu au gustat-o niciodată, cum oare va putea cineva să povestească dulceața harului și a sfintei bucurii a lui Dumnezeu celor ce nu le-au încercat niciodată”[1]? Cum este cu putință, zice, să vorbești cuiva despre miere, care nu a gustat niciodată dulceața mierii? Ce va înțelege? Tot așa ce să spui unui om care nu a încercat, nu s-a nevoit să dobândească trăirea „dulceții harului și a sfintei bucurii a lui Dumnezeu”? Când cineva nu este bucuros și vrei să-l faci bucuros, îl doare, așa cum îl doare pe cineva căruia îi scot și îi strujesc cărnurile. Fiindcă trăiește în durerea lui, se hrănește cu durerea lui.

Bucuria conduce la sfânta bucurie a lui Dumnezeu, la bucuria care provine din participarea personală la Dumnezeu, din contactul față către față, din privirea ochilor noștri la Dumnezeu. Ochii noștri vestesc bucuria noastră și bucuria noastră ne descoperă strălucirea ochilor lui Dumnezeu. Când doresc numai pe Dumnezeu, scoțându-i pe toți afară din mine, atunci dobândesc „dulceața harului și a sfintei bucurii a lui Dumnezeu”. Exact acest lucru îl reușește în orice întoarcere și în orice stare omul bucuros. Vă amintiți ce i-a spus Dumnezeu lui Cain când l-a ucis pe Abel ? „Pentru ce te-ai întristat”[2]? „De ce te-ai posomorât?” „De ce ți-a căzut fața?” „De ce te-ai supărat”? „Liniștește-te”[3]. Fiindcă dacă nu-ți ridici ochii și dacă nu zâmbesc buzele tale și nu se bucură inima ta, păcatul care este ascuns la ușă va intra înăuntru și ca un urs va sări asupra ta ca să te jupoaie. Păcatul vine înaintea ta ca să te înece și al doilea, și al treilea, și al patrulea păcat. Vrem să reușim? Vrem ca tot ceea ce facem, ostenelile noastre, rugăciunile noastre și cererile noastre și relelele noastre pătimiri, iubirile noastre și toate celelalte să fie adevărate? Să ne menținem pe noi înșine în neîncetată bucurie. Celui care nu este bucuros să nu-i spunem nimic. Să ne rugăm doar să iasă din mizeria lui. Iar pentru cei care sunt bucuroși să ne rugăm să se bucure cu bucuria pe care le-o dă slava lui Dumnezeu. Și încă, să ne amintim că această bucurie a noastră și acest zâmbet al nostru este începutul sfintei bucurii a lui Dumnezeu și a dulceții harului.

Numai cel bucuros poate să fie sigur pe calea lui Dumnezeu.