Satul Mastacăn din comuna Borlești, județul Neamț, este o oază de liniște și împlinire, prin bogăția câmpurilor verzi și a priveliștilor care îți taie răsuflarea, cât și prin simplitatea oamenilor și a locului. Pe măsură ce a trecut timpul, am învățat să apreciez mai mult ceea ce mă înconjoară, să dau atenție mai multor factori pe care în trecut îi consideram neimportanți și tocmai de aceea am ajuns să susțin ideea de a promova zona în care am copilărit și în care mă voi întoarce mereu, din orice capăt al lumii aș fi plecată.

Că tot menționam oamenii simpli, fără de care o comunitate nu ar putea exista și evolua, aici, oamenii sunt uniți. Chiar dacă trăim vremuri în care am uitat ce înseamnă puterea colectivă și cât de mult bine poți face dacă ai pe cineva alături, la sat oamenii încă nu au pierdut idee de „a fi împreună”. În fiecare împrejurare în care oamenii ajung să fie împreună, pe aceștia îi leagă un rost, din care mai târziu se vor alege cu un folos. De exemplu, în timpul unei Sfinte Liturghii, oamenii sunt împreună pentru a se ruga și pentru a fi mai aproape de Dumnezeu, iar la sfârșit se vor simți împliniți, purtând cu ei bucuria rugăciunilor spuse împreună.

În urmă cu o săptămână, am învățat că Dumnezeu e aproape de noi în fiecare moment, nu doar în biserică sau în timpul rugăciunii, însă mereu suntem prea ocupați sau distrași să simțim asta. La inițiativa Arhiepiscopiei Iașilor, la nivelul Protopopiatului Roznov, s-a organizat un pelerinaj pedestru, intitulat „ Pe urmele Sf. Chiriac de la Tazlău”. Pe data de 1 septembrie, 270 de oameni luau partea la Sfânta Liturghie la Parohia Mastacăn, ca mai apoi să urmeze traseul Sfântului, până la Mănăstirea Tazlău.

A fost un început încrezător, știind că la sfârșit vom ajunge acolo unde ne-am propus, însă puțini din noi știau traseul și dificultatea acestuia. Prima oprire a fost făcută la cealaltă biserică din sat, unde soborul de preoți au citit o parte din acatistul Sf. Chiriac și au amintit aspecte din viața acestuia. Am luat-o iar la pas până am ajuns la Schitul Sf. Mina, unde ne-am tras sufletul și l-am bucurat, ascultând rugăciunile și vorbele spuse de preoți, acumulând putere să ne continuăm drumul.

Pe parcurs ni s-au mai alăturat oameni, curioși de cum se desfășoară un astfel de pelerinaj, fiind primul din zona noastră. Am mers mult, am colindat o mulțime de dealuri și admirat văi, am obosit, dar parcă mereu reușeam să găsesc un minim de energie să pot continua, ca niciodată. Trăiam ceva unic și eram recunoscătoare pentru ce mi se întâmpla. Ajunși le Nechit, am oprit timp de câteva zeci de minute să ne odihnim și să ne răsplătim efortul cu o plăcintă. Se spune că mâncarea servită la grămadă e mult mai bună, probabil de asta am mâncat cu atâta poftă acea plăcintă. În drumul nostru am avut de trecut un râu, am dat de câteva văcuțe care au fost pașnice, chiar dacă eram atât de numeroși și le invadam teritoriul și iubitorii de ciuperci chiar au găsit câțiva hribi, așa, de-o poftă.

După câteva ore de mers pe o potecă de la marginea pădurii, am ajuns în satul Tazlău. Înfometați, dar fericiți, am dat slavă Domnului că am reușit să ne ducem obiectivul până la capăt. De la copii de 6 ani, până la vârstnici de 70, cu toții am reușit să călcăm pe urmele Sf. Chiriac de la Tazlău, care cu siguranță ne-a vegheat și călăuzit pașii. La finalul zilei m-am întrebat cu ce a fost diferită această drumeție, față de cele pe care le fac regulat, în alte zone ale satului. În primul rând, nu de multe ori am prilejul să fiu înconjurată de atâția oameni cu care să împărtășesc același rost, ca cel al pelerinajului, iar la sfârșit să mă bucur de numeroasele foloase, de data asta sufletești. În al doilea rând, deconectarea de la tehnologie merită făcută mai des și că dialogul cu cel din jur cu Dumnezeu face ca nimic să nu mai pară greu sau imposibil. Nu în ultimul rând, mi s-a demonstrat că Dumnezeu e în fiecare adiere de vânt de care avem nevoie atunci când e prea cald, în fiecare om care îți întinde o mână atunci când nu poți trece râul și mereu reușește să aducă alături oameni de bine.

Atunci când Lucian Blaga a susținut că „Veșnicia s-a născut la sat”, cred că mai putea adăuga și bucuria pură, credința și comuniunea. Cred că toți acești termeni stau la baza satului nostru și îl întregesc și caracterizează pe scurt și ziua de 1 septembrie 2022, atunci când a avut loc pelerinajul pedestru. Sunt recunoscătoare că am luat parte la o astfel de manifestație și sper ca în fiecare an să îmi fac timp să particip la activități asemănătoare. (Ilinca Staicu)