40 de zile a postit Domnul Iisus Hristos în pustie şi a biruit pe satana. 40 de zile a postit Moise, pentru a primi Legea Veche, 40 de zile a postit Sfântul Ilie şi a văzut pe Domnul în adiere de vânt, pe Horeb, pentru ca la urmă amândoi să-L vadă în slavă, la Transfigurare pe Tabor. 40 de zile ni se cer şi nouă pentru ca biruindu-ne pe noi înşine şi lumea, să ajungem a vedea lumina Învierii Domnului Hristos.

Nu poţi sluji la doi domni: şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu poţi merge concomitent pe calea cea strâmtă a Împărăţiei şi pe cea largă a lumii acesteia. Şi nu Biserica trebuie să se dea după lume, adică, să se modifice pentru a fi acceptată de lume, cum în mare măsură există acestă tendinţă în Occident. Datoria noastră de creştini este ca biruind în primul rând în noi înşine tentaţiile lumii, să facem cunoscută lumii adevărata Biserică a lui Hristos.

“Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu”… Am intrat într-o vreme de nevoinţă.

“A început călătoria Postului. Să-l începem cu dragoste şi bucurie, aducând Domnului virtuţi ca pe nişte daruri”. Aşa să ne ajute Dumnezeu.

(Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 65-66)