Un om privea cum oamenii sărbătoresc cu atâta putere raportul dintre viețile care li s-au dat și rotirea pământului în jurul soarelui. Povestea că în primul an după convertire petrecuse acest interval de „An Nou” la Sihăstria Putnei într-o slujbă de toată noaptea cu moliftele Sfântului Vasile. Ieșise de acolo întrebându-se contrariat ce căuta într-un astfel de loc, în care timpul e străin de lume fiind, totuși, pe lume.

La un an după aceea aceste molifte fuseseră îndepărtate de mireni, pentru că ele presupuneau postire, iar vremea sărbătorilor lumești nu era despre asta. Un timp le-a căutat fără să le mai găsească, iar apoi s-a bucurat numai că cineva, undeva, le face.

Calea cea îngustă a mântuirii e să te ții de casa ta, de mănăstirea sau parohia ta. La mănăstire ai parte de slujbele de noapte, la parohie de slujbe după petreceri rezonabile, iar apoi de un pahar de șampanie și socializare. Calea cea îngustă a mântuirii e ca odată ce ai ales, să te ții de ce ai ales, cu tot ce înseamnă asta duhovnicesc, social, psihologic.

Unii creștini se bucură la fel de mult când se închină într-o biserică ortodoxă din Grecia, Italia, sau Germania ca în cele de acasă. Alții sunt tulburați de ceea ce diferă și au nevoie de familiaritate. Iar alții, cei mai buni, nu sunt tulburați de ce diferă între culturi și grupuri din țara lor, dar susțin activ viața împreună a casei unde li s-a dat să se afle.

Unii creștini trăiesc Sfânta Liturghie în orice limbă, chiar și fără să o cunoască, alții numai în limba lor maternă. Iar alții, cei mai buni, o trăiesc în orice limbă s-ar ține, dar susțin și viața Bisericii în limba pe care au învățat-o în copilărie.

Rânduielile instituționalizate sunt garanția trecerii cu bine prin vremuri a corabiei creștinilor. Calea cea largă a mântuirii e a cerșetorilor care pot cerși oriunde în lume un pic de pâine. E a femeii canaanence care vrea și ea o firimitură de la masa stăpânilor. Nu există și nu poate exista o instituție a cerșetoriei, dar uneori în spatele acestor oameni se află un înger trimis de Hristos ca să afle ce facem.

Calea cea largă a mântuirii e să urmezi sfatul Părintelui Arsenie Boca, să mergi la Sfintele Liturghii și alte slujbe la mănăstiri, iar la spovedit la parohie. Calea cea largă a mântuirii este înaltă știindu-și starea căzută, marginală și centrată pe Hristos, ascunsă fără a fi nevizibilă, liberă și în legătură cu toți și toate, iubitoare de acasă și de străini, grea și cea mai ușoară. Aduce puțin cu viața idioritmică, e mai vulnerabilă la ispitiri și depinde de viața împreună din mănăstiri și parohii, unde se prefac pâinea și vinul, unde se află ce este cu adevărat important.