Calea pe care merge Dumnezeu, faţă de calea pierzării pe care merge diavolul şi toată lumea pe care o înşeală el, este asemenea corabiei lui Noe plutind peste puhoaiele potopului. Iar corabia e Biserica. Deosebirea e numai atâta: că aceea (corabia lui Noe) a fost închisă pe dinafară de Dumnezeu şi nimeni n-a mai putut intra (Facere 7, 16), pe când Biserica are intrarea deschisă şi mai pot intra oameni zdrobiţi de apele potopului şi învălmăşiţi de puhoaie. Acolo era Noe, iar aici Iisus, şi în valuri diavolul înecându-i pe oameni.

Se întâmplă însă ceva de neînţeles – şi ar fi bine să se înţeleagă – că cei ce se chinuiesc în valuri, deşi toţi ţin la viaţă, totuşi nu toţi vor să scape în corabie. Ba mai mult, scuipă mâinile ce li se întind de la intrarea corabiei. Iar mâinile sunt braţele părinteşti, braţele celor 7 Sfinte Taine ale lui Dumnezeu, care izbăvesc pe oameni: îi nasc din trup în Duh (Coloseni 2,12), din potop în Ceruri, din moarte la Viaţă, din amărâta viaţă la viaţa cerească. Aceştia, care nu vor să scape în corabia cârmuită de Iisus Hristos – Cel cu cruce – sunt fiii pierzării (Ioan 17,12), fiindcă n-au primit iubirea Adevărului ca să se mântuiască. De aceea, Dumnezeu îngăduie să vină asupra lor amăgiri puternice, ca să dea crezământ minciunii şi să cadă sub osândă toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au îndrăgit nedreptatea (Tesaloniceni 2, 10-12).

(Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca -Despre durerile oamenilor, vol. 1, Editura Credinţa strămoşească, 2012, pp. 21-22)