Iată câteva gânduri ale sfinției sale:

Pentru cine poate înțelege, viața de mănăstire e ceva deosebit. Părintele Cleopa spune că mama care își oprește copilul care vrea să meargă la mănăstire să nu fie împărtășită nici înainte de moarte. Să-ți dau un exemplu. Venise aici o femeie. Fata ei plecase la mănăstire. Ea știa că e la școală. S-a dus și a luat-o acasă și a măritat-o. La un timp, Dumnezeu i-a luat un băiat la care ținea foarte mult. L-au găsit mort. Și cârtea biata femeie... „Dar tu, dacă ai luat fata de la mănăstire, îți dai seama ce-ai făcut?”, îi spuneam. De ce să nu lași fata sau băiatul la mănăstire?

Gândindu-mă acum la mine, mi-amintesc că, odată, i-am cerut Părintelui Lavrentie de la Frăsinei binecuvântare de drum, căci pierdeam trenul, trebuia să mă întorc la serviciu, și el mi-a zis: „Du-te-n lume și cască gura degeaba...”. Atunci n-am înțeles aproape nimic din cuvintele acestea.

Să știi: călugării și maicile din mănăstiri au fost monahi și în lume, înainte de a veni. Și-au impus mai multe, s-au luptat cu ei dinainte mai mult. Pe mine m-a ajutat mult cartea Minunile Maicii Domnului, care mi-a mers la suflet. Am văzut acolo că s-au mântuit și tâlhari, și desfrânate, și oameni de rând, și feciori, și fecioare. Ce întâmplări frumoase!