Dragostea Starețului Paisie pentru semenul său era atât de mare, cugetarea sa jertfelnică avea o astfel de putere, încât atunci când se ruga pentru cei bolnavi de cancer, se ruga ca să „ia” el însuși cancerul.

Într-un caz asemănător, voind să-l imit și eu pe Stareț, m-am rugat lui Dumnezeu nu să-mi dea cancerul care chinuia trupul unei persoane iubite, ci, dacă ar fi fost cu putință, să-i dau în dar viața mea. Greșeală și puținătate de suflet.

Și știți de ce? Pentru că în aceste cazuri, de multe ori moartea lucrează în chip izbăvitor, eliberator, chiar și pentru manifestarea „jertfitoare” a egoismului nostru, dacă se poate spune așa ceva.

Cancerul, precum și orice altă boală asemănătoare, nu aduce numai moartea, ci înainte de ea premerg multe altele. Premerg durerea multă, lacrimile, mâhnirea, agonia, lupta lăuntrică cu disperarea și deznădejdea, împăcarea și acceptarea sfârșitului vieții pământești.

Așadar, chiar dacă poți primi moartea, omule păcătos, cine va primi însă cele amintite mai sus, care nu au limită de vreme? Cum va primi cineva mucenicia care sângerează și rănește sufletul și trupul? Numai unul sfânt sau unul nebun. Mai degrabă un nebun pentru Hristos, un creștin autentic și adevărat, care a stabilit ca rațiune a vieții sale cele mai presus de cuvânt, cele mai presus de fire, cele mai presus de înțelegere. Pentru că unul ca acesta nu nădăjduiește în veșnicia pe care o dăruiește Hristos, nu așteaptă în chip simplu învierea morților, ci el trăiește încă de acum și de aici Raiul, ca un alt înger trupesc și om ceresc.

Știți ce este cancerul pentru unul ca acesta? Floare bine mirositoare, care răspândește mireasma Cerului, revărsare de veșnicie, suflare de viață.

Dumnezeul meu, dăruiește putere și credință fiecăruia care se luptă zilnic pentru binele vieții și umple cu nădejde sufletele lor, că „Tu ești Viața și Învierea noastră”. (Papadopulos Theologos, biolog)

Sursa: http://www.marturieathonita.ro