Când cerem smerenie, să primim smeririle

Cuvinte duhovnicești

Când cerem smerenie, să primim smeririle

Noi nu ne gândim că Dumnezeu, pentru a ne ajuta, îngăduie ca fratele nostru să se poarte urât, și atunci ne supărăm pe aproapele. Și deși cerem de la Dumnezeu smerenie, cu toate astea nu primim prilejurile pe care El ni le trimite ca să ne smerim, ci ne răzvrătim.

Smerenia nu se cumpără de la băcănie, precum mărfurile. Când spunem: „Dă-mi, Dumnezeul meu, smerenie!”, Dumnezeu nu va lua lopățica și va începe: „Tu ia un kilogram de smerenie, iar tu jumătate de kilogram!”, ci va îngădui să vină, de pildă, un om fără discernământ și să se poarte cu noi urât sau va lua Harul Său de la altul și va veni acela să ne înjure. În felul acesta, vom fi puși la încercare și vom lucra, dacă vrem să dobândim smerenia.

Noi însă nu ne gândim că Dumnezeu, pentru a ne ajuta, îngăduie ca fratele nostru să se poarte urât, și atunci ne supărăm pe aproapele. Și deși cerem de la Dumnezeu smerenie, cu toate astea nu primim prilejurile pe care El ni le trimite ca să ne smerim, ci ne răzvrătim. În mod normal ar trebui să fim recunoscători celui care ne smerește, căci el este cel mai mare binefăcător al nostru. Cel care cere în rugăciunea lui smerenie de la Dumnezeu, dar nu primește pe omul pe care i-l trimite Dumnezeu ca să-l smerească, nu știe ce cere.

(Cuviosul Paisie AghioritulCuvinte duhovnicești. Volumul 5. Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, pp. 177-178)