Apoftegme ale Părintelui Paisie Aghioritul

Pentru cei care nu sunt sporiți duhovnicește neorânduiala exterioară o arată pe cea lăuntrică.

Dacă nu există cuget bărbătesc nu există progres. Bărbăție este atunci când te predai în întregime cu toată încrederea lui Dumnezeu. Cel ce are bărbăție are și dragoste și Dumnezeu îi pune la socoteală asta.

Am auzit că zilele acestea s-a mișcat candela Preacuratei la Mănăstirea Iviron. Preacurata încearcă să ne trezească ca să ne pocăim, dar oamenii de astăzi nu se mișcă, oricât de mult s-ar mișca toate candelele.

Ajută mult când se roagă cineva în munți și nu prin văgăuni sau spații închise. Și Hristos S-a dus în munți să Se roage. Astfel se deschid mintea și simțirile. De aceea oamenii de la munte au o oarecare bărbăție.

Când cineva este nervos, este mai bine să nu îi vorbești deloc, fie și într-un mod blând. Fiindcă acela se aseamănă cu un rănit care nu primește nici mângâierea, fiindcă aceasta le-ar stârni și mai mult rănile.

Sufletul și duhul la care se referă uneori Sfânta Scriptură nu sunt două lucruri diferite, cum spunea Makrakis. De exemplu: „Mărește sufletul meu pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu”.

Pizma este o gelozie cu răutate și zavistie. Trebuie ca rivalitatea dintre noi să fie una bună, fără răutate. Aceasta o putem înțelege mai bine atunci când îl vedem pe cineva pe care îl (admirăm) invidiem și care a pătimit ceva rău. Dacă ne bucurăm, atunci gelozia noastră este rea.  

Binecuvântarea și rugăciunea se prind, când sunt din inimă. De aceea Isaac i-a spus lui Isav să îi aducă să mănânce, ca să se bucure inima lui și să-l binecuvinteze.

Trebuie să ne nevoim să dezrădăcinăm patimile mari, fiindcă dezrădăcinând o patimă mare, se dezrădăcinează și multe altele mai mici.

Smerenia și dragostea, iată, acestea sunt totul.

Diavolul a căzut din mândria lui. Vai, vai, înfricoșător lucru! Cel dintâi înger a devenit vrăjmaș și lui Dumnezeu, și oamenilor. Nu trebuie să simtă cineva ură, ci compătimire, milă pentru starea lui.

A venit odată la Coliba părintelui Tihon un diacon foarte gras și i-am spus să postească des până la ceasul al nouălea. După câtva timp, l-am întâlnit în Dafni și nu l-am recunoscut, fiindcă slăbise foarte tare. Când cineva nu mănâncă mult, dar mănâncă des, atunci organismul își ia din ceea ce mănâncă. Când însă postește până la ceasul al nouălea, atunci organismul își ia vitaminele din frigider (adică din depozitele pe care și le face organismul). Hrana bună și îndestulată și viața sedentară îi face pe copiii mici grași și uneori ajung, bieții de ei, paralizați.

Trebuie fiecare să-și sfințească înclinația lui, ceea ce poate el să facă. Să zicem acum că eu mă duc să devin psalt la Protatos, să-i iau locul lui Firfiri. Pot face acest lucru? Nu pot. Voi căuta la ceea ce pot face eu, ca să-mi sfințesc înclinația mea, precum acel salahor din Pireu care l-a înviat pe socrul său. Acesta cu viața lui sfântă a sfințit întregul port și mulți și-au schimbat viața din pricina lui. Și totuși nu zicea „de ce să nu mă fac călugăr?”. Dacă era pentru călugărie, nu s-ar fi căsătorit.

Smerenia, bunătatea și simplitatea sunt lucruri fundamentale. Bunătatea este să se gândească cineva mai întâi la ceea ce îl odihnește pe celălalt, iar nu la ceea ce îi convine lui. Și Dumnezeu nu este nedrept. Apoi, El va plini ceea ce noi am pierdut încercând să-l ajutăm pe fratele nostru.

Toți cei care au entuziasm și mult egoism trebuie să fie în ascultare, ca să-și taie voia lor.

Răul a sporit mult și, în ultimii ani, s-au petrecut mari schimbări. Există însă o frământătură bună pentru care Dumnezeu Se milostivește și asupra restului lumii. Să nu se strice și aceasta, pentru că atunci va fi vai și amar de noi!

Rugăciunea pentru cei adormiți ajută mult. De câte ori sunt obosit sau nu am timp să mă rog pentru cei adormiți, în aceeași noapte îi văd în somn pe părinții mei pentru care nu m-am rugat atunci.

Părinții evlavioși care vor ca fiii lor să devină călugări să nu le spună să devină călugări, ci să trăiască ei înșiși ca niște călugări, fiindcă dacă fiul lor nu are nicio înclinație pentru asta, atunci se va chinui întreaga lui viață. În acest caz, să le citească Episcopul o rugăciune și să nu se facă monahi.

Trebuie cu smerenie să ne spunem gândul nostru celor mai mari, poate astfel îi ajutăm și pe ei să se gândească cu mai multă pricepere.

Să lucreze cineva în acord cu starea lui duhovnicească. Să facă adică lucrurile care corespund stării duhovnicești în care se află. (Să nu-și depășească măsurile lui duhovnicești).

În timpul zilei să faci ce făcea Marele Antonie. Puțin lucru de mână, puțină rugăciune. Noaptea puțină meditație și studiu și rugăciune. Puțină și intensă meditație ajută mult.

Trebuie să se gândească omul pe de o parte la binefacerile lui Dumnezeu, și pe de alta, la cât de nemulțumitor este el și să caute mila lui Dumnezeu. Din orice să caute cineva prilej să-I mulțumească și să-L slăvească pe Dumnezeu.

Astăzi a venit timpul să se împlinească profeția Marelui Antonie: Va veni o vreme când oamenii vor înnebuni și dacă cineva este rațional, ceilalți îl vor numi nebun, pentru că nu este ca ei.

Dacă vrei să te bucuri întreaga ta viață, să te faci călugăr.

Oamenii păcătoși în cealaltă viață vor suferi din pricina poftelor lor.

De multe ori noi, monahii, devenim aspri din pricina faptului că nu trăim, fiindcă nu o vedem, durerea celorlalți. În timp ce mirenii săracii sunt milostivi, fiindcă trăiesc în apropierea oamenilor îndurerați. De aceea trebuie ca durerea celorlalți să o facem durerea noastră și să ne rugăm pentru toți. 

*** Din tradiția ascetică și isihastă a Sfântului Munte, 2011