Poruncile Sale nu sunt împovărătoare (I In. 5, 3), ci indolenţa şi lipsa de smerenie a sufletului nostru fac ca poruncile să fie o povară copleşitoare; totuşi, doar prin aceste porunci Hristos ne-a asigurat domnia fericirii şi a păcii. Atunci când dragostea îşi aşează tronul în suflet, îi conferă acestuia cea mai frumoasă primăvară duhovnicească. Totul străluceşte în boarea miresmei pline de prospeţime a iubirii, căci ea toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă, nu gândeşte răul (I Cor. 13, 7, 5), nu lucrează cu vicleşug, vede totul cu simplitate; dragostea pe toate le acoperă. Din acest motiv, ea a dobândit cununa cea mai de preţ: „Dragostea nu cade niciodată” (I Cor. 13, 8).

Atunci când o mireasă îşi adoră mirele, zi şi noapte se gândeşte la el, şi-l imaginează şi trăieşte doar pentru el. Nici un singur moment nu trece fără ca ei să-i treacă prin gânduri şi să-i picure în inimă dulceaţa dragostei şi a nădejdei de a se întâlni cu el. În acest mod ea comunică neîncetat cu iubitul ei. Aşadar, în acelaşi fel, şi noi ar trebui să fim împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos. Nu este permis ca să ne limităm dragostea, oferind-o doar unei persoane anume, fie părinţilor şi rudelor, sau chiar unui alt membru al obştii, lucru pe care Părinţii îl etichetează drept „prietenie personală”. Toate cele de mai sus sunt considerate a fi feluri de adulter duhovnicesc, căci sufletul dă dragostea veşnică a unui Mire nepătat, preacurat, pe dragostea oamenilor coruptibili, pământeni.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 365)