Acum câțiva ani de zile, unul dintre tinerii din parohia noastră a trecut printr-un moment mai delicat. S-a rănit și nu mai putea să facă sport în felul în care făcea el de obicei. Și ajungând la această stare de neputință, și-a adus aminte că el are și alte bucurii, în sporturi care nu îi afectează rănile pe care el le-a avut din cauza acelui accident. Și fără să-și mai folosească picioarele, își folosea mâinile, încerca să facă sport altfel de cum putea face în mod obișnuit.

Și văzându-l atât de determinat și atât de hotărât să se autodepășească, l-am întrebat cum a ajuns la această înțelegere. Era un adolescent, un adolescent de la care te-ai fi așteptat doar la răspunsuri lumești. Și mi-a vorbit foarte convingător despre faptul că în sport este ca în viața duhovnicească. Atunci când crezi că nu mai poți, când faci un efort foarte mare, când te sfâșie acel efort și simți că nu mai poți și totuși mai faci două-trei mișcări, acel efort suplimentar se pune. Acel efort suplimentar îți dă o forță cu totul separată. Chiar dacă e o rupere, chiar dacă e o sfâșiere în trup, odată ce-ai depășit acea sfâșiere, acel traumatism la nivelul mușchilor, ajungi să devii mai puternic.

Așa e și în viața duhovnicească. În clipa în care noi ne autodepășim, încercăm să facem mai mult decât suntem obișnuiți, atunci și viața duhovnicească trece la un alt nivel. Și săptămâna aceasta din Postul Mare e un astfel de exercițiu. Încercăm să ne rugăm mai mult, încercăm să fim mai atenți la cei din jurul nostru, încercăm să avem o mai mare stăpânire pe judecata noastră, pe discernământul nostru.

În aceste momente de pregătire pentru Paști, se potrivesc cuvintele Sfântului Nichita Stithatul, care vorbește despre unirea sentimentelor, stărilor noastre, simțurilor noastre, cu tot ceea ce este duhovnicesc. El spune: „Scriptura cunoaște și pentru nevoință cinci simțuri: privegherea, cugetarea, rugăciunea, înfrânarea și liniștirea. Cei ce și-au unit cu aceste simțuri trupul, împreunându-și vederea cu privegherea, auzul cu cugetarea, mirosul cu rugăciunea, gustul cu înfrânarea și pipăitul cu liniștirea, își curățește repede mintea sufletului său și subțiind-o prin acestea, o face nepătimitoare și străvăzătoare”.

Cred că trăim un astfel de moment, o astfel de vreme acum și ar trebui ca fiecare dintre noi să facem mai mult decât credeam până acum că se cuvine. Să fie săptămâna aceasta din Postul Mare un moment de întărire duhovnicească și de înțelepțire. Să unim toate aceste porniri ale trupului cu ceea ce poate fi duhovnicește folositor. Dacă am făcut un astfel de efort până acum, acum în momentele acestea de izolare, ne-ar fi mai ușor. Dacă n-am făcut, să luăm anul acesta, zilele acestea ca un efort, ca un timp de pregătire și ne va fi foarte de folos pentru vremurile viitoare.