În prima perioadă a vieții de dincolo de mormânt, sufletele, în Rai ca și în iad, rămân în unire, în legătură și în comuniune cu cei vii ce sunt pe Pă­mânt. Ele își amintesc de cei ce le erau scumpi pe Pământ și-i iubeau. Cu toate acestea, cei ce au avut ură pentru aproapele lor, și care nu s-au vindecat de acest rău, continuă a urî și dincolo de mormânt, în gheenă, unde nu este iubire.

Voința este o putere care conduce toată lucrarea sufletului. Scopul de căpetenie al acestei activități este de a îndrepta lucrarea sufletului și a puterilor sale, după cerințele legii lui Dumnezeu și ale conștiinței, spre împlinirea voinței lui Dumnezeu.

Faptele voinței pot fi conforme sau neconforme legii lui Dumnezeu și a conștiinței. Această conformitate sau neconformitate, începută pe Pământ, se trans­formă dincolo de mormânt, ori într-o identitate deplină cu voința lui Dumnezeu, ori într-o unire cu vrăjmașul adevărului, în dușmănie către Dumnezeu.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 346-347)