[...] Calea spre Dumnezeu este rugăciunea. Măsurarea drumului străbătut se face după feluritele stări de rugăciune în care intra treptat cel ce se roagă aşa cum trebuie şi în chip statornic. Învaţă să te rogi lui Dumnezeu aşa cum trebuie. După ce ai învăţat să te rogi cum trebuie, roagă-te mereu şi lesne vei moşteni mântuirea. Mântuirea apare de la Dumnezeu la vremea ei, însoţită de o vestire de netăgăduit a inimii, celui ce se roagă aşa cum trebuie şi în chip statornic. Pentru că rugăciunea să fie fără greşeală trebuie ca ea să fie adusă dintr-o inimă plină de sărăcie cu duhul, din inimă înfrânta şi smerită. Toate celelalte stări ai inimii, până la înnoirea ei de către Duhul Sfânt, să le socoți, cum şi sunt ele cu adevărat, nepotrivite păcătosului care se pocăieşte şi îl roagă pe Dumnezeu pentru iertarea păcatelor sale şi pentru slobozirea, ca dintr-o temniţă şi din obezi, din robia patimilor. [...]

Când te trezeşti din somn, primul tău gând să fie la Dumnezeu; adu lui Dumnezeu însăşi începătura gândurilor tale, încă nepecetluită cu nici o întipărire deşartă. Când mergi spre somn, când te pregăteşti să te cufunzi în acest chip al morţii, cele din urmă gânduri ale tale să fie la veşnicie şi la Dumnezeu, Care împărățeşte în ea. Un înger i-a descoperit unui călugăr sfânt următoarea rânduială bine plăcută lui Dumnezeu a gândurilor la rugăciune: „începutul rugăciunii se cuvine să fie alcătuit din slavoslovirea lui Dumnezeu, din mulţumită adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale cele fără de număr; după aceea, datori suntem să aducem lui Dumnezeu mărturisirea fără nici o făţărnicie a păcatelor noastre, cu duh înfrânt; iar în încheiere putem înfăţişa Domnului, cu mare smerenie, totuşi, cereri pentru nevoile noastre sufleteşti şi trupeşti, lăsând cu evlavie împlinirea sau neîmplinirea acestor cereri în seama voii Lui”.

 

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Experiente ascetice vol 1, Editura Sofia, Bucuresti, 2000, p.187)