Aspecte introductive

Capitolul din care face parte pericopa evanghelică de astăzi e unul bogat în prezentarea minunilor săvârșite de Hristos. Ni-l arată ca pe Domnul tămăduirilor. Milos prin excelență, bun și delicat. Învie pe fiica lui Iair, căci știe câtă durere se așterne peste sufletul unui părinte atunci când acesta-și pierde singura odraslă pe care i-a dăruit-o Domnul. Tămăduiește pe femeia cu scurgerea de sânge, conștient fiind de durerea și umilirea prin care a trebuit să treacă vreme de mai bine de un deceniu din pricina ei. Slăbănogului îi redă sănătatea în chip plenar. Și-n plus, se folosește de context pentru a educa mulțimile care-i compuneau auditoriul. Critică cerbicia fariseilor și incapacitatea lor de a vedea dincolo de litera legii și cu ochi de părinte iubitor lumea și arată care sunt adevăratele priorități.

Orbii

Odată înfăptuită minunea ce-o are în centru pe fiica mai-marelui sinagogii din Capernaum, Mântuitorul pleacă. Se-ntoarce, probabil, în casa unde propovăduise la momentul vindecării slăbănogului. E urmat de doi mușterii gălăgioși. Aidoma orbului din Ierihon și copărtașii săi de suferință de aici, strigă. Îl urmează într-o manieră locvace. „Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David”, sunt cuvintele-mărturie care le acompaniază demersul. Ele vin să arate, pe de-o parte, consecvența lor în solicitare. Pe de alta, vorbesc despre cum L-au perceput pe Cel ce le stă înainte. Afirmând că este Fiul lui David, îi mărturisesc statutul mesianic. Domnul e atent la solicitarea lor. Cere să-i fie aduși înainte și intră în dialog cu dânșii. „Credeţi că pot să fac Eu aceasta?”, sunt întrebați ei. Răspunsul e prompt: „Da, Doamne!”. E urmat de o replică ce spune multe: „După credinţa voastră, fie vouă!” Și de-o poruncă: „Vedeţi, nimeni să nu ştie”.

Hristos vine astfel să arate că oamenii aveau credința sinceră în puterea Lui de vindecare. În entuziasmul lor, oamenii nu vor putea ține porunca discreției. Vor alerga, aidoma unor copilași bucuroși care-au primit o nouă jucărie, să-și strige bucuria pe-ntinsul cetății. Cel mai probabil, Domnul va lăsa să-I scape un zâmbet ștrengar privindu-i.

Mutul

Episodului îi va urma o altă minune. De-această dată, ea va fi o exorcizare. Dacă în cazul orbilor e vorba de-o boală, ale cărei cauze nu ne sunt împărtășite, în ceea ce-l privește pe mut, evanghelistul ne dă de știre că suferința-i era pricinuită de faptul de a fi posedat. Puterea vorbirii îi era așadar, răpită de către locatarul nerușinat ce se insinuase acolo fără a plăti nimănui chirie. Scurt și la obiect, Domnul scoate demonul, redându-i sănătatea. Mulțimile sunt în delir: „niciodată nu s-a arătat aşa în Israel”, vociferează ele. Ca de obicei, fariseii sunt nemulțumiți. Îl acuză pe Taumaturg de faptul de a fi în cârdășie cu concurența. Iisus refuză a se sinchisi măcar de ifosele lor. E Omul acțiunii, nu al clevetirii. Milostivirea, ca rod al dragostei, reprezintă motorul muncii Sale. O pune în lucrare învățând, propovăduind și vindecând. Aceștia sunt, în fapt, cei trei termeni cheie ai lucrării pe care o întreprinde.

În loc de concluzii

Aceeași termeni caracterizează până astăzi lucrarea Sa în Biserică și-n sufletele noastre. Căci Hristos ne-nvață. Ne vorbește, adresându-se deopotrivă inimii și rațiunii din slovele Evangheliei. Ne propovăduiește, aducând vestea cea bună a apropierii Împărăției. Și ne vindecă. Prin Împărtășirea cu Sfintele Taine și lucrarea harului, Fiul lui Dumnezeu continuă în mod perpetuu și neîntrerupt lucrarea Sa în sufletul fiecăruia dintre noi. Depinde doar de noi cum ne-o însușim. Suntem noi consecvenți aidoma orbilor din relatare? Avem noi conștiința că El este Fiul lui David și deci, Cel ce ne poate elibera de povara durerilor și ne poate face sufletul să zburde în mijlocul tentațiilor acestei lumi, ațintindu-și ochii înspre eternitate? De nu, nu-i târziu a o cultiva. Merită! Căci răsplata e neprețuită, iar eforturile nu sunt nici ele de neîndeplinit. Îndrăzniți!