Dacă s-ar mai reduce, dragii mei, din toată falsa educaţie a calculatorului, din civilizaţia sălbatică a televiziunii şi internetului, ar fi bine, căci toate acestea nasc în om o mândrie luciferică, îngâmfarea că peste el nu mai există nimic. Eu nu sunt împotriva calculatorului, nici a televizorului. Dar felul de a-l folosi, cât trebuie să-l foloseşti şi când – asta mă îngrijorează. Dacă ar fi, Doamne fereşte, să se mai recruteze astăzi nişte tineri ca să apere ţara, nu ştiu câţi ar merge să ia arma, să-şi dea viaţa pentru un ideal. De ce? Pentru că oamenii nu mai au nimic, nu mai au patrie, familie, nimic. Şi cum să aibă, dacă toţi nu vor decât să plece în Canada?

Pe lumea asta şi diavolul lucrează…! Să nu ne imaginăm că mântuirea, că echilibrul, că pacea interioară se câştigă fără nici un efort. Cu cât efortul mântuirii e mare, cu cât ispitele sunt mai multe, cu atât e mai mare satisfacţia creştinului adevărat.

În opera politică a lui Eminescu era şi este un miez al vieţii noastre, al rezistenţei în istorie… Mă uit la basarabenii care îl zeifică pe Eminescu, au trăit sau au prins sevă din patriotismul lui Eminescu, din cuvântul lui. Ca şi Ştefan cel Mare şi Eminescu a ajuns la înălţimea aceasta de mărturisitor!

(Părntele Iustin Pârvu,  Daruri duhovniceşti, Editura Conta, 2007, pp. 48-49)