În sâmbăta de la sfârşitul primei săptămâni a Postului Mare se face pomenirea minunii Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, care a izbăvit pe creştinii ce posteau, de la spurcarea cu jertfe idoleşti, pusă la cale de împăratul Iulian Apostatul (361-363). Minunea este totodată şi un fel de încheiere a săptămânii de nevoinţă, arătându-ne că prin post şi rugăciune se zădărnicesc toate uneltirile vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi căci cu noi este Dumnezeu şi nimeni nu poate sta îm­potriva noastră.

Împăratul Iulian Apostatul vrea să strice postul creștinilor

Minunea descoperirii colivei, de către Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron s-a făcut astfel: împăratul Iulian Apostatul, aducându-şi aminte, că în săptămâna întâi a marelui post, creştinii țin post aspru, a vrut să spurce alimentele întregii cetăţi cu sângele de la jertfele idolilor. Atunci, a chemat pe eparhul cetăţii şi i-a zis: „Ascultă, eparhule, zeii cei mari mi-au adus aminte că creştinii nazarineni şi galileeni nu ne ascultă bine, ci ne fac rău. Să facem şi noi ceva ca să ne asculte de silă. Porunceşte să nu se vândă în cetate altă mâncare decât numai cele împărăteşti, dar acestea să fie îmbibate cu sângele jertfelor, căci aşa făcând, se vor împărtăşi creştinii cu sila şi ni se vor supune. Dar acestea să se facă pe ascuns, ca să nu ştie creştinii şi să se păzească”.

Coliva, mâncarea ce îi salvează pe săraci

Porunca împăratului a fost împlinită întocmai, dar Dumnezeu nu a îngăduit ca cei ce îl iubeau să se spurce, mâncând din sângele jertfelor și a trimis la Eudoxie, care era pe atunci Arhiepiscop al Constantinopolului, pe Sfântul Marele Mucenic Teodor Tiron. Acesta, venind la arhiereu, i-a zis astfel: „Degrabă sculându-te, să aduni turma lui Hristos şi să porunceşti cu tărie ca nimeni să nu mănânce bucatele şi băuturile cele ce se vând în târg, căci toate sunt întinate cu sânge din jertfele idoleşti, după porunca păgânului împărat”. La auzul acestei porunci, știind că nu toți locuitorii orașului aveau hrană depozitată, mai ales cei săraci și că imposibilitatea de a cumpăra din piață ar fi dus la înfometarea lor, arhiereul a întrebat: „Cum s-ar putea ca cei săraci să nu cumpere bucate din târg?” Atunci i-a grăit Sfântul: „Să li se dea colivă şi se va mângâia neajunsul lor”. Coliva, după lămurirea Sfântului Teodor, era denumirea dată grâului fiert, în regiunea sa natală, Evhaita.

Eudoxie, sculându-se îndată, a adunat toți creștinii şi le-a spus ceea ce a văzut şi a auzit. Deci, făcând colivă, a ferit turma lui Hristos nevătămată de vicleșugul împăratului. Nimeni n-a cumpărat din alimentele împărăteşti, încât toate s-au stricat în săptămâna aceea şi au fost aruncate în mare. Păgânul împărat, văzând că planul lui a fost descoperit, a poruncit să fie puse din nou spre vânzare alimentele obișnuite. Iar poporul lui Hristos, sfârşindu-se săptămâna întâi a marelui post, în sâmbăta aceea a făcut pomenirea Sfântului Mucenic Teodor, cu colivă, mulţumind lui Dumnezeu şi cinstindu-l pe sfântul Său, Teodor.

Coliva, simbol al învierii trupurilor

Pomenirea Sfântului Teodor, din prima sâmbătă a Postului Mare, consfințită în Sinod, pe vremea Arhiepiscopului Nectarie al Constantinopolului (381-397), a fost corelată cu pregătirea colivei, în amintirea minunii. De atunci, coliva a fost asociată cu pomenirea morților, în nădejdea învierii. Se poate vorbi astăzi despre o semnificație teologică explicită a colivei, element nelipsit la slujba parastasului și a  înmormântării, așa cum spune Părintele Ene Braniște, aceea de expresie materială a credinței noastre în nemurire și înviere, fiind făcută din boabe de grâu, pe care Domnul însuși le-a înfățișat ca simboluri ale învierii trupurilor: după cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să aducă roadă, trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ şi să putrezească, tot aşa şi trupul omenesc mai întâi se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca să învie apoi întru nestricăciune (Ioan 12, 24 şi I Corinteni 15 ,36-42).

Comemorarea mucenicului Teodor Tiron într-o sâmbătă, în mod nor­mal consacrată memoriei colective a sfinţilor şi a martirilor apare, aşa­dar, drept o încununare a acesteia, înscriindu-se ca un fel de concluzie a seriei celor trei sâmbete festive: Sâmbăta Morţilor, Sâmbăta Asceţilor şi Sâmbăta Sfântului Teodor. Pe de altă parte, celelalte sâmbete din Postul Mare nu vor cuprinde comemorări deosebi­te, sărbătoarea colivelor îngăduind astfel evidenţierea caracterului privi­legiat al primei săptămâni. La încheierea acesteia din urmă, adunarea mucenicilor, reprezentată de Sfântul Teodor, se alătură, aşadar, prin ru­găciunile şi exemplele lor, eforturilor întreprinse de credincioşi, pentru a-i ajuta pe calea ce le rămâne de parcurs în săptămânile următoare.