Care este semnificația „harților” de după Rusalii?

Documentar

Care este semnificația „harților” de după Rusalii?

Săptămâna care urmează după marele praznic al Pogorârii Duhului Sfânt este însemnată în calendarul ortodox cu „harți”, adică dezlegare la orice fel de mâncare, inclusiv în zilele de miercuri și vineri.

Se pare că termenul „harți” are legătură cu „arajawork” (sau Postul Preliminar), practicat de Biserica Armeană cu zece săptămâni înainte de Paști. În contextul tensiunilor dogmatice dintre secolele VII și X, adversarii acestei tradiții au creat și răspândit o serie de narațiuni polemice pentru a ridiculiza practica armenească. Printre acestea se numără și legenda „câinelui Arțivurion” (sau Alaj), o calomnie medievală care susținea în mod eronat că postul ar fi fost instituit de un anume episcop Serghie Armeanul (sec VI) pentru a-și plânge animalul pierdut.

Cercetările academice recente, printre care se numără și un studiu semnat de Nikoloz Aleksidze din cadrul Universității Oxford, demonstrează că numele de „Arțivurion” este, de fapt, o deformare voită a denumirii postului armenesc, utilizată ca instrument de discreditare în „războiul memoriei” dintre cele două biserici (armeană și georgiană).

Rostul acestei suspendări totale a postului este legat, pe de o parte, de bucuria duhovnicească a praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, bucurie care se extinde asupra întregii săptămâni. Praznicul Naşterii Domnului şi cel al Sfintelor Paşti au aceeaşi rânduială în ceea ce priveşte zilele de după-prăznuire, credincioșii având, atunci, dezlegare la orice fel de alimente (carne, lapte, brânză, ouă, pește etc.).

Pe de altă parte, semnificaţia „harţilor“ din aceste zile este şi una pedagogică. Trupul creștinului trebuie să fie întărit și pregătit pentru asprimea postului și a înfrânărilor care vor urma, iar pentru ca noi să nu postim precum fariseul, cu îngâmfare şi cu laudă, Biserica a suspendat total ajunarea de miercuri și vineri.

Zilele cu „harți” se găsesc nu doar după Pogorârea Duhului Sfânt, ci pe durata întregului an bisericesc:

  • Între Nașterea Domnului și Botezul Domnului;
  • În săptămâna de după Învierea Domnului (Săptămâna Luminată) și
  • În prima săptămână a Triodului (după Duminica vameșului și a fariseului).

Biserica ne învață că hrana și consumul exagerat de alimente și băuturi nu este scopul principal al vieții noastre și că trupul trebuie îngrijit și prin anumite restricții. De aceea, zilele cu „harți” nu trebuie să ducă la excese alimentare, ci timpul acesta trebuie privit ca un moment potrivit de primenire duhovnicească pentru Postul Sfinţilor Apostoli.

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!