Ce este dragostea de natură? Nu ştim prea clar. Natura tace. Inimile noastre bat. Inimile noastre bat pentru ea.

Natura ne oferă resurse, dar mai presus de ele ne oferă bucurie celor care o iubim. Bucuria vine din dragostea noastră pentru ea. Un peisaj minunat, o mare la răsărit, o floare în grădină – fiecare ne vorbeşte, ne spune ceva inexprimabil în cuvinte.

Zilele trecute (n.r. – pe 24 martie) a fost „Ora Pământului” şi mulţi oameni au stins luminile, în semn de respect pentru natură. Am fost printre aceşti oameni şi am văzut bucuria lor, grija lor. Acolo era chiar vorba de dragoste. Acolo era şi multă bucurie.

Bucuria este una singură, formele ei, numai, sunt mai multe. Trebuie să fie o legătură între dragostea de natură şi dragostea de oameni… Care să fie, oare, această legătură?

Să privim puţin la oamenii îndrăgostiţi.  Dragostea fiecăruia nu îngrădește libertatea celuilalt, se bucură și de apropiere, și de distanță, are încredere desăvârșită, încurajează fapta bună și iartă greșeala, îmbrățișează fără să tulbure, iar dacă asta nu se poate… atunci, se abține.

Dragostea umple de recunoștință și are aripi de bucurie, tace mult și vorbește doar cât e nevoie, unul zâmbește în gând și celălalt zâmbește la fel, fără să știe unul de altul altfel decât prin dragoste.

În amândoi se revarsă același har în acelaşi timp şi devin una. Dragostea dintre oameni-pereche este prin harul lui Dumnezeu, este rânduită să fie.

La „Ora Pământului”, îndrăgostiţii de natură i-au scris acesteia o scrisoare:

Draga mea Natură,

[…] Mi-am construit viaţa în jurul tău şi nici măcar o clipă nu am stat să mă gândesc dacă ţie îţi este bine. Când tu m-ai hrănit, eu am înfulecat. Când tu mi-ai potolit setea, eu te-am secat. Tu mi-ai oferit libertatea, iar eu te-am îngrădit. Pentru asta, îmi pare rău. [...]

Mi-a plăcut să cred că sunt conectat la totul în jurul meu, fără să îmi dau seama că am ratat cea mai importantă conexiune: cu tine. [...]

Vreau să cunosc mai multe despre tine, vreau să petrecem mai mult timp împreună, vreau să ne bucurăm unul de celălalt cât mai mult. […] Vreau să fim conectaţi.”

                                                                                                                                                                                                                     Omul

Un îndrăgostit de Dumnezeu i-a scris şi el o scrisoare, pe care o citim uneori şi noi nevrednicii:

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru,

Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. [...]

Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. [...] S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. [...]

[...] Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor care s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.                                                                                                                       

Iată cum seamănă în felul cum îşi aşază gândurile oamenii care iubesc.

Ce este dragostea de natură? Începem să înţelegem... Dragostea de natură pare să fie un dar de la Dumnezeu, pe care, o vreme, nu ştim de unde îl avem. Când aflăm, natura ne devine carte. Putem citi în ea grija Lui pentru noi şi bucuria cea mare.

Natura e bucurie, omul e bucurie, lumea e bucurie.