Deci, care sunt acei repausaţi ce sunt vrednici de mijlocirea celor vii? Aceia care în timpul vieţii lor se îngrijesc, mai mult sau mai puţin, de mântuirea lor. Prin urmare leneşii, nepăsătorii, care nu cugetă nicidecum la soarta lor de dincolo de mormânt nu se bucură în nici un chip de rugăciunile celor vii pentru ei.

Cel ce voieşte mântuirea noastră şi Care, îngăduindu-ne de a-L ruga, a zis: „Nu te teme, crede numai, şi te vei mântui şi tu şi casa ta", va asculta rugăciunile noastre. Se cuvine să credem în făgă­duinţa Domnului de a-i face fericiţi pe toţi cei ce cred întru El, după cuvântul: „Fericiţi toţi cei ce nădăjduiesc spre Dânsul" (Psalmul 2, 12). Nădejdea creştinilor este Domnul nostru Iisus Hristos, Care S-a împovărat cu păcatele noastre.

Sfântul Ioan Damaschin zice că pentru repausaţii ce nu sunt vrednici de mântuire, Dumnezeu nu deşteaptă dorinţa de a se ruga pentru ei, nici în părinţii lor, nici în soţiile lor, nici în rudele şi prietenii lor; despre asemenea repausaţi proorocul a zis că sunt blestemaţi aceia pentru care nu se roagă nimeni pe pământ; şi nu se roagă pentru că aceasta nu e după voia lui Dumnezeu, pentru că rugăciunea pentru ei ar fi nefolositoare, câtă vreme repausaţii sunt nevrednici de mântuire prin hula lor împotriva Sfântului Duh.

Sfântul Augustin zice că: „repausaţii nevrednici de mijlocirea celor vii nu primesc nicio alinare dincolo de mormânt, nici prin rugăciunile, nici prin milosteniile făcute pentru ei, nici chiar prin Sfânta Liturghie slujită pentru mântuirea lor la cererea celor vii”. Cine sunt deci acei nevrednici? Ce fel de păcătoşi sunt ei?

Este un fel de viaţă, care nu e îndeajuns de virtuoasă, pentru ca cei ce au dus-o să nu aibă nevoie de mijlocirea celor vii, după moartea lor, şi care nu e totuşi destul de rea pentru ca rugăciunile celor vii să fie cu totul nefolositoare pentru ei. Deci, pentru ca mijlocirea celor vii să poată fi de oarecare ajutor pentru repausat, trebuie ca repausatul să fi avut el însuşi vreo virtute, care să-l facă vrednic de rugăciu­nile făcute pentru mântuirea sa. Nimeni nu trebuie să creadă, că va primi de la Dumnezeu, după moartea sa, vreun bine de care el niciodată nu s-a îngrijit fiind viu. Acela nu are nimic de aşteptat dincolo de mormânt de la mijlocirea celor vii.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 229-231)