Oamenii de știință, tot iscodind să afle tainele vieții omenești, au descoperit că tot ceea ce face omul, tot ceea ce gândește și vorbește, dar absolut tot, lasă o urmă în alcătuirea cea mai ascunsă a omului; se înscriu în adâncul ființei noastre ca într-o carte. Astfel, noi înșine suntem cartea și tot noi, cei care-o scriem. Mare taină se ascunde aici!

La Înfricoșătoarea Judecată se va deschide această carte, adică cele scrise acum în taină nevăzut de nimeni se vor vedea la arătare și cele bune și cele rele vor fi văzute de toată lumea. Atunci rănile mucenicilor vor străluci ca mărgăritarele, nevoințele și faptele drepților și ale cuvioșilor „vor străluci ca soarele” (Matei 13, 43), precum ne încredințează Domnul Hristos. Iar chipurile păcătoșilor vor arăta pocite și schimonosite de toate păcatele și patimile pe care le-au făcut. „Cine va putea răbda acea nesuferită rușine!”

Iată dreptatea dumnezeiască: „Te-am făcut ființă cinstită și înzestrată cu libertate deplină, de care nici Eu nu am îndrăznit să mă ating; ți-am dat putere ca să fii asemenea cu Mine, dumnezeu prin har; iată, dar, acum ai singur ceea ce ai ales!”. Tot ce face omul cu voia sa liberă îl apropie sau îl depărteză de Dumnezeu. Omul se modelează singur, prin tot ceea ce înscrie el în cartea vieții sale, cu care se va înfățișa la Judecată.

(Protosinghelul Petroniu Tănase, Ușile pocăinței. Meditații duhovnicești la vremea Triodului​, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994, p. 26)