„Casa sufletului este răbdarea, fiindcă în ea viază sufletul; hrana sufletului este smerenia, căci cu ea se hrăneşte sufletul", a grăit sfântul Ilie Ecdicul. Întocmai hrănindu-ne cu sfânta hrană a smereniei, putem rămâne în sfânta casă a răbdării; iar când această hrană este neîndestulătoare, sufletul iese din casa răbdării. Ca un vifor îl răpeşte tulburarea, îl poartă unde vrea, îl învârteşte. Precum valurile, se înalţă în el felurite gânduri si simţăminte pătimaşe, îl îneacă în adâncul cugetărilor, visărilor, cuvintelor şi faptelor nechibzuite si păcătoase. Sufletul ajunge într-o stare de slăbănogire, de trândăvie întunecată, adesea se apropie de prăpăstiile deznădejdii ucigătoare şi desăvârşitei netocmiri. 

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, Traducere de Adrian si Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, p. 13)