Arhimandrit Emilianos Simonopetritul - Prezența noastră în Biserică

Ce am făcut puțin mai înainte, iubiții mei, la Vohodul mic? Mai înainte de Vohodul mic am înălțat o rugăciune către Dumnezeu și L-am rugat pe Domnul să ne învrednicească împreună cu îngerii și pe noi să mergem cu Sfânta Evanghelie: „Stăpâne Doamne ...  fă ca împreună cu intrarea noastră să fie şi intrarea sfinţilor Tăi îngeri”. Și chiar așa se întâmplă în mod real. Intrarea nu o facem noi. O fac îngerii, pe care i-a trimis Dumnezeu. De aceea toți îngerii sunt numiți duhuri slujitoare[1], fiindcă vin ca să ne slujească, așa cum ne ajută copilașii care țin sfeșnicele înaintea preotului sau care ne aprind cădelnițele. Aceasta este lucrarea îngerilor. Ei ne pregătesc toate, astfel încât într-o zi, Sfânta Masă a mântuirii nostre să fie gata. Când va fi pregătită? Uneori gospodina pregătește masa repede, alteori întârzie. Așa face și Hristos, Împăratul cerului și al pământului. Uneori mai repede, alteori mai târziu, ne pregătește masa mântuirii. Ne slujește împreună cu îngerii. Îngerii merg înainte, ne deschid drumul și noi intrăm și luăm cădelnița ca să-i tămâiem, fiindcă ne-au slujit și apoi să-i tămâiem pe sfinți și tot ceea ce este în biserică.

Vă amintiți odată când slujea Sfântul Spiridon și a zis „pace tuturor”, i-au răspuns îngerii: „Și Duhului tău”[2]. Părinții Bisericii dintotdeauna au avut asemenea descoperiri și vedenii care continuă să se întâmple până astăzi. Sfântul Serghie rusul, de asemenea, de fiecare dată avea un înger care stătea lângă el în ceasul Sfintei Liturghii . Într-o zi, pe când liturghisea văd cei doi ucenici ai lui că nu erau doar ei doi și preotul, ci patru. Au privit mai cu luare aminte. S-au pierdut. Cine este al patrulea? Când  l-au văzut prima oară, au zis: „Suntem patru. Cum se poate?” Ssst, le răspunde preotul, vă voi explica mai târziu. Este sfântul înger pe care mi l-a trimis Dumnezeu. De fiecare dată vine și îmi slujește[3].

Aceasta este măreția noastră. Aceasta o descoperă Sfântul Iacob în liturghia lui. De aceea o începe cu Vohodul mic. De cum intra, zicea „Pace tuturor”, făcea Vohodul mic și în continuare cel mare. Când urmează să aibă loc Vohodul mare, preotul ridică ochii către cer și coboară cele cerești pe pământ. Dispune heruvimii, serafimii, Sfânta Treime. Fiindcă Dumnezeu îi dă preotului puterea să aibă drepturile lui Iisus Hristos. Ceea ce face Hristos, pentru că El nu este prezent în chip văzut, o încredințează preoților. Și preotul este în altar un împărat care nu guvernează oameni, ci înaintea tuturor cetelor sfinților și îngerilor. Noi de multe ori obosim și ne supărăm. Sfinții însă și îngerii niciodată nu spun nu preotului lui Dumnezeu și mai ales la sfânta liturghie.

Astfel încât, iubiții mei, aceasta este măreția pe care ne-o descoperă Sfântul Iacob astăzi. Liturghia noastră este un astfel de dar măreț. Nimeni nu este vrednic de asemenea măreții. Nimeni nu poate face ceva fără Dumnezeu. Dumnezeu le înfăptuiește și ni le aduce în mâinile noastre și în inimile noastre.

Poruncim sfinților și sfinții vin. Pe care îl iubești? Acesta te cercetează. Pe care l-ai chemat? Acesta vine la tine. Și de aceea spunem: Mulțumim ție Doamne Dumnezeul nostru, fiindcă ne-ai coborât cetele îngerilor și pe noi ne-ai suit la Cer. Am fost învredniciți să stăm înaintea Tatălui ceresc. Ce fericire! Ce covârșitoare bucurie!

Dar să se gândească fiecare! Cât de mare, cât de bogat, cât de înalt mă face Dumnezeu pe mine păcătosul! „O, ticălosul de mine, că m-am străpuns la inimă!”[4], a coborât peste mine Dumnezeu și mă tem să nu mor, a zis Isaia. Așa trebuie să spunem și noi, când venim la biserică. Să ne temem și să ne bucurăm. Să ne cutremurăm, dar și să salte inimile noastre, fiindcă Îl îmbrățișăm pe Dumnezeu și ne îmbrățișează și El.

Am venit, așadar, la biserică, la liturghie. Nu vă neliniștiți. În fața noastră este prezent Dumnezeu! Oriunde ne-am întoarce privirile, înaintea noastră este Dumnezeu! Dacă nu Îl vedem nu înseamnă cu nu este prezent, ci doar că ochii noștri nu s-au obișnuit să Îl vadă pe Dumnezeu. Biserica noastră la sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii exclamă: „Am văzut lumina cea adevărată”. Au văzut-o inimile noastre. Am simțit-o adânc în viața noastră. Dacă îngerii ziceau pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, când a urcat la ceruri, „ridicați, căpetenii, porțile voastre”[5], voievozi ai cerului, îngeri și arhangheli, deschideți porțile, ca să intre Împărăteasa[6], cu cât mai mult trebuie ca și noi să strigăm pentru Împăratul Hristos la îngeri și la sfinți care ne umplu, care ne privesc, care ne iubesc, ne apără: îngeri, arhangheli „ridicați porțile voastre și va intra Împăratul slavei”[7].

Să-L privim duhovnicește pe Împăratul pentru care am deschis drumurile noi, păcătoșii, și să zicem împreună cu Psalmistul: „Veniți să ne închinăm și să cădem înaintea Lui și să plângem înaintea Domnului... că El este Dumnezeul nostru”[8].

(Extras din cartea Despre Dumnezeu. Rațiunea simțirii, Indiktos, Atena 2004)

[1]Psalmi 103, 4. Evr. 1, 14.

[2]Utrenia Sfântului Spiridon, făcătorul de minuni, Sinaxarul.

[3]Cuviosul Serghie de Radonej, ed. I. M. Paraklitou, Oropos Attikis, 1991, pp. 61-63.

[4]Isaia 6, 5.

[5]Psalmi 23, 7.

[6]Cf. Vecernia Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, Slava de la Doamne strigat-am.

[7]Psalmi 23, 7. Vecernia Înălțării, Stihira 1 de laDoamne strigat-am. Litie, 6, idiomelon.

[8]Psalmi 94, 6-7.