În vara anului trecut, un caz dramatic zguduia liniștea unui sat dintr-un colț de Românie. O mămică de doar 20 de ani s-a mutat la Domnul, la puține clipe după ce a adus pe lume un al doilea copil. Soțul său murise și el, cu doar câteva luni înainte, electrocutat pe un șantier din București. Cei doi copii orfani au rămas în grija părinților mamei. Bunici… care la rândul lor mai au doi copii minori. Oameni gospodari, dar care trăiesc doar din ceea ce câștigă muncind cu ziua la oamenii din sat.

Impresionată de această situație, o persoană care cunoștea bine familia a făcut un apel la întrajutorare, pentru a acoperi cel puțin cheltuielile prilejuite de înmormântare. Dar ce a urmat e demn de consemnat într-un pateric al zilelor noastre. Mesajul de sensibilizare a ajuns în toate zările, iar răspunsul mai multor familii a întrecut orice așteptare. Dacă mulți s-au oferit să-i ajute financiar pe termen lung, trei familii și-au arătat chiar disponibilitatea de a înfia cei doi copii. Ce a urmat, nici nu mai contează. Dumnezeu, Care Dragoste este, viază în inimile acestor oameni. Din belșug.

Mă rezum doar la a cita un pic din discuția dintre o mamă care avea deja un prunc de câteva luni și cel care avea să intermedieze cu bunicii copiilor: „Dacă nu acceptă să-l înfiem, măcar să-l botezăm noi și să ne asumăm finul ca și cum ar fi copilul nostru. Dacă nu, măcar să le spui că vreau să-l alăptez...”.