Mândria poate acționa într-un mod subtil, pe care omul lipsit de experiența vieții duhovni­cești nu-l observă. De pildă, ea se manifestă indirect atunci când cel cu pricina nu poate răbda îngâmfarea altui om bolnav de mândrie.

Această patimă își are obârșia în necunoștința de Dumnezeu: „Cine-L cunoaște pe Dumnezeu așa cum trebuie El cunoscut, cel care știe cât de mult S-a smerit pe Sine Fiul lui Dumnezeu, nu se va mân­dri, ci se va mândri cel ce nu știe asta”.

Surse ale mândriei pot fi, de asemenea, cunoș­tințele și darurile neînsoțite de dragoste. De pildă, pe timpul Sfântului Apostol Pavel, creștinii Bisericii din Corint se mândreau unul față de al­tul cu harismele lor duhovnicești și se întreceau în cunoștințe filosofice. Mândria care le îmbolnă­vise sufletele a pricinuit numeroase neorânduieli în Biserică. (Ieromonahul Ambrozie Ermakov)

(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, p. 62)