Deşi acest titlu e cel puţin tulburător, mărturisesc că n-am putut să-l evit, întrucât el exprimă, după părerea mea, foarte clar şi concis, principala dorinţă şi preocupare a celor mai mulţi dintre credincioşii Bisericii noastre. Mă gândesc la acei creştini pe care Dumnezeu îi numeşte „căldicei” (cf. Apoc. 3, 16), iar lumea „nepracticanţi”. 

În întâmpinarea lor, ca într-o adevărată economie de piaţă, au venit deîndată firme specializate, bineînţeles contracost, pentru a le împlini cererea. Astfel, putem viziona „în direct”, acţiunea serviciilor specializate în căutarea şi întreţinerea locurilor „călduţe”, „sterile” şi „neutre” pentru toţi creştinii „sensibili” şi „alergici” la tot ce e „prea fierbinte” sau „prea rece” în Biserică. În aceste locuri nu se simte nimic, nu se participă cu nimic şi nu se dăruieşte sau nu se primeşte nimic, pentru că în ele sălăşluieşte, de fapt, „nimicul” sau, mai bine zis, „inamicul”. Aici sunt îndemnaţi să se adăpostească şi să dormiteze liniştiţi toţi „căldiceii”, întrucât „agenţi calificaţi” lucrează pentru ei. Astfel, aceştia ajung să trăiască chiar şi cele mai importante momente din viaţa lor sau din moartea lor, prin delegaţi. Ei nu înţeleg faptul că nu se poate delega chiar orice din viaţă, fără riscul de a cădea în ridicol şi a friza absurdul.

Un astfel de moment îl constituie şi cel de la slujbele de înmormântare, în care unii „agenţi funerari”, tocmiţi de către familia persoanei decedate, împart lumânări  participanţilor, ocolind atent rudele apropiate persoanei decedate, întrucât, zic ei, nu se cade să primeşti pomană „de sufletul neamului, din mâna străinului” (sic!). Cât de tristă devine această privelişte a semenilor noştri, care fără lumină în mâini şi poate nici în suflet, asistă stingheri, ca la un spectacol, la trăirea propriilor dureri! Şi, pentru ca nu cumva conştiinţa acestor creştini să se trezească şi să le tulbure „pacea”, Parlamentul ţării vine şi dă „învăţături după pofta inimii lor” (cf. II Timotei 4, 4). În acest sens, parlamentarii adoptă „Legea privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare” în care, printre altele, introduc şi legiferează ideea novatoare şi „salvatoare” de „înmormântare laică”. Acest act normativ, „ambiguu şi deficitar”, după cum este caracterizat de către Sfântul Sinod al B.O.R., credem că are, totuşi, „meritul” de a arăta cât de ridicole şi absurde pot deveni rânduielile omeneşti atunci când nu sunt rodul consultării şi conlucrării cu Biserica.

Nu putem totodată, să nu observăm că aceeaşi „mireasmă” a ridicolului o simţim şi în încercările unora dintre semenii noştri de a-şi demonstra apartenenţa la Biserică, în ciuda faptului că foarte rar îi calcă pragul, iar atunci când o fac, nu reuşesc aproape niciodată să-şi continue paşii cu o lumânare şi o prescură în mâini, până la uşa Altarului. Prin atitudinea lor, atât de asemănătoare cu a celor care devin simpli spectatori la înmormântarea propriilor rude, îşi manifestă, de fapt, refuzul de a intra în circuitul liturgic al Bisericii în care noi, oamenii, suntem împreună primitori şi dăruitori cu Dumnezeu.

Să ne rugăm deci, să putem  învinge forţa de atracţie a locurilor „călduţe” din Biserica noastră şi să facem pasul decisiv spre Acela care, primind o fărâmă din viaţa noastră pământească, ne oferă în schimb o viaţă nouă şi veşnică!

Cât despre anunţul din titlu, aş vrea să-i informez pe doritori, pe de o parte, că locurile „călduţe” din Biserica noastră s-au epuizat, iar, pe de altă parte, că aceia care au reuşit să se instaleze în vreunul din ele nu o duc nici ei prea bine, întrucât peste capul lor răsună cuvântul Mântuitorului: „Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie aprins acum!” (Luca 12, 49).                           

(Pr. Gheorghe Manole - preot paroh la Parohia „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, Galata – Iaşi)