Ce alte „minciuni” ne mai recomandați să spunem din toată inima?

Maica Siluana: Mă gândesc… oare care e „minciuna” mea preferată? Adică, ce spun din toată inima chiar dacă nu simt și cu restul ființei ce spun? Ei, asta nu cred că e minciună. Cea mai mare dorință a mea, de-adevăratelea, și cred că din cauza asta am fost bucuroasă că s-a tradus Sfântul Siluan în românește, este că nu pot, nu vreau să fie nimeni în iad. Nu e bine acolo. Am fost în iad și nu mi-a plăcut. Nu că nu mi-a plăcut. E groaznic! Am o nădejde nebună că n-o să rămână în iad decât cine va ține neapărat. Dar asta depinde de noi. Depinde de fiecare dintre noi. M-am născut în iad, în timpul războiului! Am trăit în iad: tata se îmbăta și o bătea pe mama, strigam „salut voios de pionier” și ne făceam că suntem voioși, eram mincinoși și urâți, m-am crezut mai bună decât alții și pe urmă am intrat în iadul din mine și pe urmă am văzut chiar iadul… E cumplit. Și, acolo în iad a venit Mântuitorul, de-adevăratelea, și m-a luat așa de mână și m-a ridicat! Mi-aduc aminte că, pe vremea când sufeream foarte tare că nu știam ce sens are viața, cineva m-a învățat să fac yoga. Mi-a făcut bine. Făceam niște exerciții de respirație, nu mă închinam la zei, că nu credeam eu în drăcovenii, dar făceam exercițiile acelea și făceau bine. Și aveam o stare de bine pe care o întrețineam prin exercițiile zilnice. O dată, privind un om care era chiriaș la demisolul casei în care eram, nea’ Gheorghe, un om amărât și necăjit, brusc mi-am dat seama că eu nu vreau să-mi fie bine, să mă duc undeva unde e bine, fără nea’ Gheorghe. N-am putut și nu pot! Acum știu și mărturisesc mereu și oricui, că iadul în care suntem acum este plin de un Dumnezeu Care vrea ca nici un om să nu rămână în iad, ci toți să se mute în Rai. Și raiul nostru este un rai în care Dumnezeu te întreabă: „Îți mai trebuie ceva?” și zici: „Îl mai vreau și pe nea’ Gheorghe”. Și zice: „Bine! Poate vrea și el, că știi ce greu Mi-a fost când Sfântul Macarie l-a cerut pe împăratul Traian care nu voia să vină în rai!”. Așa e Dumnezeul nostru, nu? Și ne mântuim împreună. Un student de la ASCOR din Galați la un moment dat a zis: „Aha, am înțeles, ne mântuim în gașcă!”. Da! Și acesta este gândul meu, dorul meu. De aceea bat drumurile și umblu peste tot unde sunt chemată… Și lumea aceasta zice: „E nebună!”. Ei, da, sunt nebună, pentru că știu ce cumplit e iadul! Nu-i bine în iad, oameni buni, nu-i bine!