Ca fiinţe mai emotive, femeile au mult mai mare nevoie de comunicare decât bărbaţii. Comunicarea, mai ales cu bărbatul iubit, cu soţul, îi este pur şi simplu indispensabilă femeii. Pentru ea este foarte important să-i împărtăşească problemele şi trăirile sale, să discute despre sentimentele sale: acesta este scopul principal al discuţiilor pe care le poartă. Atunci când femeia începe să povestească despre problemele sale, cel mai des asta nu înseamnă că cere ajutor sau sfat pentru a le rezolva. Ea vrea în primul rând să i se dea posibilitatea de a se exprima, descărcându-se astfel de tensiunea emoţională.

Foarte frecvent se observă următoarea situaţie. Femeia vine la preot şi începe să-i povestească, foarte agitată, despre oarecare greutăţi şi necazuri ale sale. E foarte tulburată, încordată toată – dar uite că atunci când termină de vorbit, de povestit, de împărtăşit trăirile sale, se vede că dispoziţia sufletească i s-a îmbunătăţit semnificativ şi că nici măcar nu mai aşteaptă vreun sfat. În cursul monologului său, ea şi-a dat seama singură ce are de făcut, şi dacă părintele îi dă vreo recomandare, nu este deloc sigur că o s-o respecte – principalul e că a fost ascultată şi că a putut să împărtăşească ceea ce avea pe suflet.

Bărbatul trebuie să ştie această particularitate feminină. Pentru femeie nu este importantă atât rezolvarea problemei, în sine, cât posibilitatea de a împărtăşi ceea ce o frământă, şi ea aşteaptă, bineînţeles, să fie tratată cu înţelegere.

Bărbaţii comit foarte frecvent două greşeli:

• Nu vor deloc să le asculte pe femeile lor, consideră că toate problemele acestora nu fac nici cât o ceapă degerată. Atunci, femeile, negăsind sprijin şi înţelegere la soţ, în mod inevitabil îşi vor împărtăşi problemele prietenelor sau părinţilor, discutând cu aceştia treburile de familie – iar acest lucru, de obicei, este grozav de neplăcut pentru soţi.
• Bărbatul crede că atunci când femeia începe să vorbească despre trăirile sale aceasta aşteaptă de la el un sfat bărbătesc înţelept, cere ajutor. Ca atare, începe s-o întrerupă (că doar situaţia este limpede) şi, fară a o lăsa să-şi termine monologul, începe să-i propună mijloace de rezolvare a problemei sale. Femeia percepe asta ca pe o lipsă totală de respect faţă de sentimentele ei: ea nu aşteaptă o rezolvare imediată, ci vrea să fie ascultată!

Şi pe acest teren poate avea loc un conflict, care îşi are originea în faptul că bărbatul nu înţelege diferenţa dintre psihologia masculină şi cea feminină, priveşte „din clopotniţa sa” – fiindcă atunci când un bărbat îi povesteşte altui bărbat despre problemele sale el vrea să se sfatuiască, aşteaptă ajutor, deşi face asta destul de rar, preferând să-şi rezolve singur problemele. Bineînţeles că soţii trebuie să cunoască această particularitate de comportament a bărbaţilor, respectiv femeilor, şi să ţină cont de ea atunci când comunică. Dacă bărbatul îşi va face timp ca să comunice cu soţia, să o asculte, prin însuşi acest fapt o va ajuta deja să rezolve multe probleme şi să îmbunătăţească semnificativ relaţiile din familie.

Totuşi, toate cele spuse mai sus nu înseamnă deloc că bărbatul nu trebuie s-o ajute pe femeie să ia hotărârile necesare şi să-şi rezolve problemele. Aceasta este îndatorirea lui directă, ca soţ şi cap de familie. Aici este însă important să nu exagerăm cu zelul, să găsim calea de mijloc, să înţelegem ce aşteaptă de la noi femeia: ajutor sau pur şi simplu atenţie faţă de trăirile şi sentimentele ei. 

(Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, pp. 104-106)