Ce este evlavia?
Evlavia este frica lui Dumnezeu, sfială, sensibilitatea duhovnicească. Evlaviosul se sfiieşte în toate, dar aceasta sfială picură miere în inima sa.
Evlavia este frica lui Dumnezeu, sfială, sensibilitatea duhovnicească. Evlaviosul se sfiieşte în toate, dar aceasta sfială picură miere în inima sa. Felul său de vieţuire el nu-l socoate martiric, ci îl mulţumeşte. Mişcările lui sunt fine, atente. Simte puternic prezenţa lui Dumnezeu, a îngerilor şi a Sfinţilor. Simte alături de el pe îngerul lui păzitor cum îl supraveghează. Are mereu în mintea sa faptul că trupul lui este biserică a Duhului Sfânt şi trăieşte simplu, în curăţie şi sfinţenie.
Pretutindeni se comportă cu atenţie şi grijă, simte vii toate cele sfinte. Ia aminte, de pildă, să nu fie în spatele lui icoane. Dacă vede o icoană, inima îi tresare, iar ochii se umplu de lacrimi. Chiar şi numai numele lui Hristos de îl vede scris undeva, îl sărută cu evlavie şi i se îndulceşte sufletul său. Şi chiar de va vedea aruncată pe jos o bucăţică de ziar pe care să scrie, de pildă, numele lui Hristos sau "Sfânta Biserică a Sfintei Treimi" se pleacă, o ia, o sărută cu evlavie şi se mâhneşte pentru faptul că a fost aruncată jos.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezvie Duhovnicească, vol II , Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 141-142)