Ca să înţelegem mai bine ce este omul - şi se ţin conferinţe extraordinare în străinătate pe această temă - ar trebui să folosim o comparaţie care ne este foarte la îndemână şi anume că omul poate fi asemănat în evoluţia sa psihosomatică cu vinul. Să privim viţa de vie. Nu creşte aşa, oriunde. În al doilea rând, numai după 3 ani dă roade. În al treilea rând, este foarte pretenţioasă la îngrijire. Ridică foarte multe probleme, cu boli, cu dăunători. În sfârşit rodeşte. La început strugurele nu are niciun farmec, ba, mai mult, când devine aguridă nu ne place deloc. Aşa este şi bebeluşul care se creşte greu, căci totul prezintă pericol şi greutate. Însă vine toamna şi se coace şi strugurele este foarte dulce. Asta este copilăria noastră. Extraordinar de dulce. Acum constatăm că a fost foarte dulce: inocenţa copilului, ca dulceaţa strugurelui. După aceea se culege. Se culeg roadele. Uneori la copil culegem roadele la 8 ani, la 12 ani. El ne aduce satisfacţii. El însuşi pentru sine începe să producă. Chiar începând cu 14 ani. Astăzi mai puţin la vârsta asta. În vechime, aşa, cu 2 generaţii în urmă, deja la 14 ani îşi câştiga pâinea.

Urmează ceva foarte frumos. Urmează o perioadă a culegerii viei. Apoi punerea strugurilor la teasc. Încă şi mustul este foarte dulce. Este adolescenţa care, de asemenea, ne-a lăsat nişte amintiri teribile. Dar după câteva zile se întâmplă un lucru extraordinar. Mustul începe să se tulbure. Avem de-a face cu „tulburelul”. Asta este perioada de la 17 ani şi 9 luni până la 21, 23, 25 ani, de la caz la caz. O primă tinereţe care este foarte tulbure. În acelaşi timp, tulburelul este foarte periculos, dacă vă aduceţi aminte din toamna trecută.

El urcă imediat şi tulbură şi mintea. Este plăcut, dar trebuie luat cu măsură. La această vârstă, tânărul trebuie să lucreze el însuşi şi să se lucreze pe el cu foarte multă măsură. Trec încă 2 săptămâni şi lucrurile încep să se aşeze. Şi trebuie tras odată şi a doua oară. Şi până la urmă avem de-a face cu vinul. Foarte bun. Deci avem de a face până la urmă cu culmea vieţii. Şi culmea vieţii, pe care Sf. Părinţi o văd cam la 28 de ani. Şi durează până la 33 ani - 33 ani şi jumătate. Am înţeles că atâţia ani a trăit Mântuitorul Iisus Hristos pe pământ şi aşa s-au orientat şi Sf. Părinţi. Tinereţea însă nu s-a sfârşit. Ea se continuă printr-o etapă a vieţii numită maturitate. Şi vinul, peste timp, devine mai bun. El mai păstrează din când în când legătura cu viţa de vie. Şi tânărul nostalgic adesea se întoarce la locul natal. Spun unii că la 7 km rază de locul unde te-ai născut se găseşte orice plantă pentru vindecarea oricărei boli ce ţi-ar apărea în corp. Foarte important este locul unde te-ai născut şi mereu întoarcerea, măcar aşa în vizită la locurile natale, pentru că ele şi-au pus amprenta asupra configuraţiei tale sufleteşti. Urmează o învechire a vinului. Vinul vechi, vinul cel mai bun. Legătura pe care vinul o păstrează cu viţa de vie, ori de câte ori viţa înmugureşte şi începe să curgă sevă din ea, primăvara, vinul fierbe din nou în butoaiele beciurilor noastre.

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 170-171)