„Ce este omul, că-Ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?”

Articole teologice

„Ce este omul, că-Ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?”

Dacă ar cugeta cineva câte lucruri a făcut Dumnezeu pentru om şi câte mai face încă şi de câte se bucură încă, se va umple de mare frică şi atunci va vedea bine ce fiinţă iubită de Dumnezeu este omul.

Acesta arătând, a spus: Ce este omul? În loc de „nimic nu este”, adică este ceva ieftin şi fără valoare. Căci văzând atâta grijă şi atâta atenţie din partea lui Dumnezeu şi atâtea fapte pe care El le-a lucrat pentru mântuirea neamului omenesc, David se întreabă şi se minunează cum de l-a învrednicit Dumnezeu de atâta purtare de grijă. Căci gândeşte-te că pentru El au fost făcute toate. Pentru El au fost lucrate toate de la Adam până la Venirea Lui cea rânduită. Pentru el raiul, poruncile şi pedepsele, minunile şi certările, binefacerile, pentru El Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om. Dar ce este de spus despre lucrurile vieţii viitoare de care va să se bucure? Aşadar, toate acestea socotindu-le întru sine, zice: Ce este omul, că de atâtea lucruri a fost învrednicit?

Dacă ar cugeta cineva câte lucruri a făcut Dumnezeu pentru om şi câte mai face încă şi de câte se bucură încă, se va umple de mare frică şi atunci va vedea bine ce fiinţă iubită de Dumnezeu este omul.

(Sfântul Ioan Gură de AurOmilii la psalmi, Editura Doxologia, Iaşi, 2011, pp. 147 - 148)

Citește despre: