Păi, în Pateric erau destui părinți aspri, chiar „răi“, și n-am aflat pe nici un ucenic care să-și limiteze ascultarea pentru că părintele lui nu respecta legea iubirii așa cum o înțelegea el. Atenție, să nu măsurăm ascultarea după cât ne iubește, sau ni se pare nouă că ne iubește superiorul. Apoi, cum măsurăm iubirea? Cât ne mângâie, cât ne pupă, cât răspunde așteptărilor noastre? Noi să fim atenți să nu ni se ceară să păcătuim și să nu ni se ceară să mărturisim altă credință decât cea mărturisită de Sfânta Biserică. Atunci încetăm ascultarea. O întrerupem, n-o limităm. Nu negociem! Până atunci însă, să zici: „Doamne, dacă așa un șef mi-ai dat, înseamnă că ăsta e medicamentul de care am acum nevoie ca să mă vindec de neputințele mele. Aici m-ai trimis, aici voi învăța iubirea Ta!“. Iar când apare gândul de îndoială (știți, ăla din Rai care începe cu „oare?“) „Oare aici mi-era mie locul?“ să știi că e de la ispititorul. Locul tău e acolo unde ești acum. Dar acest loc nu e „loc de veci“, ci un loc de trecere. Când locul tău nu va mai fi acolo, vei ști cu siguranță asta și te vei minuna cum te va muta Dumnezeu. Numai să fii mereu în legătură vie și rânduită cu El!