De toate felurile. Și cea mai urgentă mi se pare mie – încercăm și noi la Craiova – adunarea tinerilor pe lângă biserică, în curtea bisericii, în preajma bisericii, în parohie. Statul de vorbă, comunicarea. Foamea cea mai cumplită este lipsa de comunicare. Vorbim mult și nu spunem nimic, vorbim toți odată, vorbim separat. Zice: „O, m-a durut capul ieri, am avut necazuri.“. Și celălalt ascultă, ascultă și zice: „Și eu tot așa: m-am dus la țară și mi-am cumpărat o vacă…“. Și n-are nici o legătură cu ce-a spus celălalt. Asta e comunicarea noastră bolnavă. În aceste condiții e nevoie să ne adunăm, să învățăm să ne-ascultăm unii pe alții. Acesta este primul lucru. Apoi să antrenăm pe cei dornici în lucrarea socială. Dacă ceea ce se face la ASCOR se va muta în parohie, am biruit. Acolo se vor face mult mai multe. De exemplu, câți bătrâni sunt într-o parohie? Se împart în grupe de câte 20 și se împarte fiecăruia o catismă din Psaltire ca să o citească zilnic. De ce? Pentru cei care sunt în închisoare, pentru cei care sunt la secte, pentru cei care sunt bolnavi. O să vă minunați câți or să se schimbe într-o parohie… Desigur, vor fi și ispite. Da“ dacă l-am scuipat la Botez, acum nu ne putem aștepta să aplaude când citim Psaltirea!

Dar mai ales cu tinerii să înceapă părintele. La început poate sta de vorbă cu 5-6 tineri din parohia lui despre orice, despre muzică – simplu: „Ce muzică-ți place? De ce-ți place? Care sunt avantajele? Care sunt dezavantajele?“. O să vedeți că vom afla lucruri minunate. De exemplu, un adolescent care asculta o formația „Mafia“, a mărturisit că-i admira și-i invidia foarte mult pe acei cântăreți vulgari, de-aia i-asculta. Da, de ce? Pentru că ei spuneau ce gândesc și ce simt. Zice: „Dar, de când m-am spovedit nu mai am nevoie să-i ascult.“. Ei, și când în Sfânta Taină a spus lucruri pe care nu putea să le spună, n-a mai avut nevoie să-i exprime alții trăirile de frică și revoltă! Nespuse, gândurile noastre sunt energii care ne scapă de sub control. Ca animalele nenumite în rai! Sunt energii care, netransformate în informație, devin violență, cum zice un gânditor creștin. Și când le-am spus pe nume, am devenit stăpânii lor și, le-am legat și le predăm lui Dumnezeu să le ridice de la noi! Asta se și întâmplă la Sfânta Spovedanie când părintele se roagă să fim dezlegați „prin cuvânt!“. Prin cuvânt eu devin stăpân pe fiara din mine. Ca stăpân, eu pot s-o dau lui Dumnezeu Cuvântul s-o ridice de la mine! Altfel nu pot s-o dau, ce să-i dau? Acest curaj de a vorbi despre ale noastre – să nu fim altul duminica și altul în timpul săptămânii, altul ziua și altul noaptea – acest curaj ne-ajută să ne vindecăm. Și asta trebuie s-o facem în prezența preotului, pentru că acolo-i vindecarea. Sfânta Biserică are leacuri pentru toate bolile sufletești și trupești.