Zice o vorbă din bătrâni că ce-i frumos, și lui Dumnezeu îi place. Așa și este. Doar că atunci când, privind acel „frumos” uităm de Dumnezeu, frumosul devine urâciune. Un dans care duce la vinderea capului unui om, nu mai este frumos, este crimă. Și dacă acel om este cel mai mare dintre cei născuți din femeie, dansul acela este inimaginabil mai rău.

Este bine și frumos ca un om să-și țină făgăduința și să nu se facă de râs în fața prietenilor lui. Totuși, când își dă seama că a fost păcălit, că a fost atras în a face ceva ce nu ar trebui făcut, ar trebui să se oprească. Pentru că ceea ce era frumos tocmai a devenit urâciune. Pentru a nu cădea în astfel de tulburări, Hristos ne învață să nu făgăduim niciodată nimic. Doar să facem ceea ce e bine, fără să făgăduim nimic. Asta ne lipsește de tulburare. Dar dacă am făgăduit și vedem că acest lucru ne depărtează de Dumnezeu, cum ar mai putea ca ținerea jurământului să mai fie lucru frumos și bun? Cum ar putea să placă lui Dumnezeu depărtarea noastră de El?

Este bine și frumos ca o fiică să ceară sfatul mamei sale și aceasta să i-l dea. Este lucru bun și frumos ca fiica să asculte de mama ei așa cum se cade oricărui copil să-și asculte părinții. Când însă acest sfat se face spre pierzare, nu se cade nimănui să asculte. Indiferent de datoria ascultării de părinți sau alte lucruri, când sfatul este rău, rămâne rău și nu se aplică alte norme obișnuite.

Când folosim arta și știința pentru a crea lucruri frumoase pe care apoi le numim „dumnezei”, nu mai creăm frumusețe, ci urâciune.

Ce e frumos place și lui Dumnezeu, dar frumusețea adevărată nu se oprește la suprafață. Frumusețea adevărată coboară mult mai adânc, merge la scopul lucrului, merge până în inima fiecărui lucru în parte. De aceea spune că Dumnezeu voiește de la noi numai inimă curată. Frumusețea care se oprește doar la spoială este păcăleală.

„Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă până în adâncul lucrurilor”, zicea un scriitor francez prin gura unui personaj. Și dacă frumusețea care se oprește doar la suprafață este păcăleală, se cade să rescriem puțin definiția frumuseții și să explicăm vorba din bătrâni de la care am pornit. Folosind mai multa sau mai puțina logică pe care poate am învățat-o în școală sau, în lipsa logicii, un dram de bun simț, „ceea ce-i frumos, îi place și lui Dumnezeu” se traduce prin „nu este frumos cu adevărat decât ceea ce-i place lui Dumnezeu”.

Un dans nu este nici urât, nici rău, sfatul dat de o mamă fiicei ei, nu este neapărat un lucru rău, o femeie poate fi frumoasă, a-ți ține cuvântul dat nu este deloc un lucru urât. Atunci însă când acestea ne depărtează de adevărata Frumusețe, deja vorbim despre mare și multă urâciune.