Privind la agitația lumii contemporane, la norii negri abătuţi din ce în ce mai des asupra umanității din pricina modului de percepție și de manifestare a omului modern în raport cu Dumnezeu, Căruia Îi datorează existența, cu mediul înconjurător, cu sinele, dar și cu aproapele său, constatăm că lumea de astăzi ascultă mai mult de ea însăși decât de Cuvântul lui Dumnezeu. Că există semeni care, prin prisma banului și a puterii, căpătând o iluzorie impresie că dețin adevărul și supremația, mai că ar „negocia” cu Atoatestăpânitorul de pe poziții egale, uitându-și și nesocotindu-și fragilitatea ființei, în raport cu Atotputernicia lui Dumnezeu. Îmi vine în minte o cugetare, de fapt o constatare a genialului nostru român, Nicolae Iorga: „Europa este un pământ al crucii şi al culturii”. Câte cruci şi câtă cultură creștină au rămas astăzi în Europa? Oare ar mai spune Iorga acum astfel de vorbe? Mă tem că nu, iar răspunsul îl intuim, căci ne stă la îndemână să aflăm și cauza. Şi totuşi, în pământul românesc există încă multe candele aprinse. Dangătele clopotelor cheamă cu aceeași stăruință poporul la dumnezeiasca Liturghie, pe când sfintele cruci stau la loc de cinste susținând, parcă, bolțile cerești. Dar să nu ne îndulcim prea mult cu aceasta, căci curentul secularist vine ca un tăvălug peste noi. Am simțit-o îndeosebi în ultimii ani când, în mod injust, unii semeni s-au dezlănțuit ca într-o amețitoare cavalcadă asupra valorilor Sfintei Ortodoxii și asupra Bisericii strămoșești, „maica spirituală a neamului nostru românesc”, după cum o numea Eminescu.

În atare situație, ce-i de făcut? Căci lumea are nevoie din ce în ce mai mult de Lumină, de o reîntoarcere la valorile autentic creștine care au călăuzit umanitatea, iată, de peste 2000 de ani. Hristos, Cel Răstignit și Înviat, cu a Sa mântuitoare învățătură, trebuie reașezat în centrul vieții și al preocupărilor noastre. În acest sens, haideți să cugetăm mai îndeaproape la tezaurul de învățătură primit de la Mântuitorul nostru. Astăzi vă propun să zăbovim asupra unuia din cele mai profunde principii rostite de Domnul: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).

Mântuitoare realitate exprimată în puține cuvinte căci, cu adevărat, fără Hristos omul cade, scade și decade într-o viață lipsită de sens, trăind în minciună și moarte spirituală. În cartea Iov aflăm ce se întâmplă cu cel care a pierdut Calea, relația cu Dumnezeu: „Lumina se stinge şi flacăra focului lui nu mai străluceşte. Lumina se întunecă în cortul lui şi candela de deasupra lui se isprăveşte” (Iov 18, 5-6).

Da, Hristos este Viața lumii, deoarece în El viața divină participă la viața lumii, iar existența omenească la cea dumnezeiască; Hristos, în a Sa nemărginită iubire pentru noi, și-a asumat existența noastră amestecată cu durerea și moartea, pentru a ne face părtași vieții Sale veșnice. Încredințați de aceasta, să ne străduim să trăim în lumina adusă de Mântuitorul Hristos în lume prin înomenirea și naşterea Sa, crezând și mărturisind cu toată puterea că existența umană are un sens veşnic, care se împlineşte doar păstrând și cultivând relația noastră cu Dumnezeu și în ascultare de El.

Da!, pentru noi, Hristos reprezintă „Calea, Adevărul şi Viaţa”. El este Calea pe care pășind nu vom rătăci niciodată. El este Adevărul ce ne face liberi, limpezindu-ne orice colț al rațiunii care, de multe ori, caută infinitul în lucruri finite, cu pasiune infinită. Şi El este Viaţa care ne înnoieşte traiul de zi cu zi, dacă ne rugăm mereu şi ne împărtăşim cât mai des cu Sfintele Taine, adică cu Trupul şi Sângele Domnului, pentru ca să-L avem pe El Însuşi, Hristos-Viaţa în noi. În esenţă, din expresia „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” trebuie să înţelegem că prin credinţă şi încredere în cuvântul mântuitor al Fiului lui Dumnezeu, prin strădania fiecăruia dintre noi de a traduce în fapte învățăturile dumnezeiești, iubind și întrajutorând pe semenii aflați în grele încercări, vom reuşi să trecem peste toate provocările efemerei noastre existențe pământești.

De credem că Mântuitorul Hristos este Calea sau drumul vieţii noastre, înseamnă că trebuie să ne lăsăm ghidați de El în fiecare pas pe care-l așezăm pe răbojul anilor, chemându-L necontenit prin rugăciune curată și credință puternică, chiar dacă uneori vom întâmpina poticneli ori suferințe. Însă a umbla pe cale cu Hristos presupune și strădania de a ne dezice de tot ceea ne desparte de Domnul; așa ne îndeamnă Sfântul Pavel, Apostolul: „Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă. Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte” (Romani 13, 13-14). Urmând lui Hristos, ne asumăm deopotrivă învățăturile și faptele Lui, căci în ele se arată taina iubirii smerite și atotputernice a lui Dumnezeu pentru om, dar și participarea omului la viața veșnică a Sfintei Treimi, fapt învederat de Apostolul neamurilor: „prin Hristos avem și unii și alții apropierea către Tatăl, într-un Duh” (Efeseni2, 6).

Cu Hristos „Calea, Adevărul și Viața” împreună călător prin viața noastră, vom străbate drumul de la întuneric către lumină, de la moarte la viață, de la pământ la cer, iar faptele noastre de iubire, milostenie, iertare și întrajutorare vor fi izvoade ale unei viețuiri autentic creștinești.

Avem nevoie de astfel de repere îndeosebi astăzi, când lumea se zbate în tot felul de păcate ale urii și violenței, dezbinării și setei de putere ori răzbunare. Numai cu Hristos în noi și lângă noi vom reuși să ne răstignim egoismul care ne domină prea des și să adunăm în suflete lumina și iubirea Sa, puterea de a-i ierta pe cei ce ne-au greșit, cultivând curăția și sfințenia vieții.