Ce înseamnă să ai inimă curată?
„Inima” nu înseamnă pur şi simplu numai organul care se numeşte aşa, ci înseamnă mai ales interiorul omului; chiar şi mintea omului ţine de inima omului.
I-a fericit Domnul Hristos pe cei curaţi cu inima, că aceia „Îl vor vedea pe Dumnezeu” – a zis Domnul Hristos. Dumnezeu nu poate fi văzut de oameni decât în măsura în care Dumnezeu Se descoperă şi atât cât se descoperă oamenilor; în orice caz, Dumnezeu se descoperă celor care sunt curaţi cu inima. Aşa că preocuparea aceasta de a fi drept, de a fi curat trebuie să fie o preocupare continuă pentru fiecare dintre credincioşi. Ce înseamnă să ai inimă curată? Înseamnă să trăieşti în aşa fel încât în cele mai adânci cute ale inimii, ale fiinţei tale, să nu ai nicio răutate. „Inima” nu înseamnă pur şi simplu numai organul care se numeşte aşa, ci înseamnă mai ales interiorul omului; chiar şi mintea omului ţine de inima omului. „Din inima omului pornesc gândurile cele rele, a spus Domnul Hristos într-o anumită împrejurare, şi acestea sunt cele care îl întristează pe om” (Mt. 15, 19-20). Deci, când e vorba să fii preocupat de curăţenia inimii, trebuie să fii preocupat să înlături toate gândurile rele şi să încurajezi, să întăreşti gândurile bune, câte le poţi cuprinde în minte. Iar dacă ajungi să fii curat cu inima, atunci Dumnezeu ţi se descoperă în conştiinţa ta.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Întâlniri cu Domnul Hristos, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, pp. 29-30)
Să așteptăm cu încredere bucuriile promise de Dumnezeu!
Chipul Părintelui Iacov vorbea despre Rugăciunea minții
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro