Ce mi-a atras atenția în ultima vreme

Azi am să vă ofer câteva pasaje din articolele care mi-au atras atenția în ultima vreme. Vă recomand să le căutați pe internet și să le citiți integral. Poate că nu veți fi întru totul de acord cu autorii, dar merită fiecare secundă din timpul vostru atât de prețios.

Uneori citesc atât de multe articole, postări, pagini de cărți sau de studii, încât parcă nu mai am resurse de a scrie când vine timpul să mă ocup de rubrica mea săptămânală. Mai ales că și rezonez, măcar în parte, cu unele texte. Și mi se pare că s-a spus ceea ce era de spus. De aceea, azi am să vă ofer câteva pasaje din articolele care mi-au atras atenția în ultima vreme. Vă recomand să le căutați pe internet și să le citiți integral. Poate că nu veți fi întru totul de acord cu autorii, dar merită fiecare secundă din timpul vostru atât de prețios.

Mai întâi, semnalez aici o analiză a jurnalistului Cristi Șelaru, intitulată: Marile fake news-uri de la înmormântarea IPS Pimen”. Cu argumente din Lege, domnia sa demontează toate obiecțiile aduse în spațiul public cu privire la modul în care s-au organizat priveghiul și slujba de înmormântare pentru cel ce a păstorit în Bucovina vreme de aproape trei decenii. Spre exemplu, acea adresă a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei se înscrie unei proceduri legale, ea nu reprezintă o „derogare”. „În Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului de Interne și publicat în Monitorul Oficial în seara zilei de 22 mai se arată extrem de clar, la punctul 8, că «slujbele religioase desfășurate în spații publice, în exteriorul lăcașurilor de cult, nu sunt considerate adunări publice». Guvernul explică destul de clar că, la slujbele bisericii, inclusiv ale Bisericii Ortodoxe Române, oricât s-ar opune stângiștii, progresiștii și neomarxiștii, nu există limită de participanți”. Detalii puteți citi aici.

Eu aș mai adăuga, ca argument de bun-simț, că Arhiepiscopul Pimen a avut o familie formată din cel puțin 400.000 de fii și fiice duhovnicești. Cu siguranță nici măcar 2% dintre ei nu au avut șansa de a-și lua rămas bun de la Părintele lor duhovnicesc. Vorbim, așadar, mai degrabă despre o privare sau despre o restrângere, pe timp de pandemie, a dreptului de a conduce pe ultimul drum pe cineva din familie (Biserica este o familie duhovnicească!), iar nu despre un „privilegiu făcut unui înalt ierarh”.

Vă ofer, în continuare, alte texte care mi-au atras atenția prin abordarea unor subiecte de actualitate, fără a le mai comenta.

***

„Atâta timp cât pentru statul român utilizarea linguriței unice în administrarea Euharistiei în Bisericile răsăritene nu a reprezentant o problemă de igienă de-a lungul timpului (alte epidemii, viruși și gripe sezoniere), descoperirea peste noapte a potențialului de infectare în cadrul ritualului de împărtășanie este un gest nedemocratic. De ce? Răspunsul stă în modul în care a fost gândit și transformat ideologic statul de drept în țara noastră prin raportare pozitivă sau negativă la Ortodoxie, dar fără a se fundamenta pe unul dintre cele mai vechi drepturi liberale și democratice - libertatea religioasă”.

(„Autoinserarea statului în Potir. O genealogie culturală a statului de drept în context românesc” în „Revista Cultura”, nr. 612 din 4 iunie 2020; articol de Cătălin Raiu, doctor în științe politice, cadru didactic la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București și reprezentantul României pe libertate religioasă la OSCE)

***

„Să credem că Cel care a golit iadul de morți este incapabil să biruiască asupra unui virus pentru că este pe o linguriță? Ce prostie e asta! Fie că este primit pe o linguriță comună sau nu, cea mai sfântă Taină a Bisericii nu poate fi niciodată vehiculul bolii. Chiar la instituirea Euharistiei, Hristos era cu siguranță conștient de virusuri și germeni. El știa că vor exista pandemii și plăgi în viitor dar, cu toate acestea, Domnul - aparent nesăbuit, fără dragoste sau preocupare pentru oameni și împotriva tuturor sfaturilor științifice sau în pofida gândirii raționale - a îndrăznit să dea de la unul la altul un potir comun! Acesta a fost modul în care creștinii au primit Împărtășania timp de sute de ani înainte de utilizarea unei lingurițe comune: un potir. (...) Există ceva mai rău decât coronavirusul: insuflarea îndoielii printre credincioși prin coruperea phronemei Bisericii. Chiar și cea mai mică sugestie că Sfintele Taine pot aduce boli este o distorsionare teribilă a credinței ortodoxe și poate afecta mântuirea veșnică a nenumărate suflete nevinovate”.

(„Mai periculos decât Covid-19”, articol de Dr. Eugenia Constantinou, care este și soție de preot, text publicat pe www.teologie.net în data de 2 iunie)

***

„(...) o vorbă de duh - una dintr-o mie - a lui Henri Wald: «Sunt un om credincios. Cred că Dumnezeu nu există». Dincolo de poantă, afirmaţia aceasta deschide o suită de subteme, care ar merita să fie dezvoltate. Ea semnalează, de pildă, faptul că ateismul nu e mai puţin o «credinţă» decât credinţa însăşi. La fel de greu de argumentat raţional, la fel de radical şi în aceeaşi măsură pasibil de «fundamentalism». Pe de altă parte, suntem îndemnaţi să observăm că nu există doar categoria credincioşilor şi cea a necredincioşilor. Există şi categoria celor care cred că cred (dar, în realitate, aderă la o formă de ritualism cutumiar) şi categoria celor care nu cred că cred, pentru că îşi fac o idee falsă despre ce înseamnă «a crede». E un tip de amplasament spiritual pe care Dostoievski i-l atribuie lui Stavroghin.

(„Cei ce cred și cei ce nu cred”, articol de Andrei Pleșu, în „Dilema veche”, nr. 842, 28 mai - 3 iunie 2020)

***

„Un exemplu: profesorul de Iisus spune că Iisus este ocrotitorul vieții (ceea ce e riguros adevărat) și socotește că un anume gest ritual creștin are potențial infecțios, așa că Iisus însuși ar decide să nu-l faci. Nu contează că nimeni nu a dovedit vreodată că acel gest răspândește vreo boală. Profesorul de Iisus știe nu numai ce zice/ vrea Iisus, știe și multe altele în plus. Credincioșii, însă, nu ascultă de profesor, ascultă de inima lor și continuă să facă gestul ritual. Aici, în general, profesorul de Iisus devine exasperat. El, profesorul, cel care știe, nu-i poate înțelege pe cei care cred, așa că trece la pasul decisiv: le cercetează motivația. Curând descoperă dedesubturi odioase. Credincioșii care nu fac ce le zice profesorul de Iisus sunt proști/ prostiți și manevrați de preoți puși pe căpătuială. Credința trebuie să se manifeste așa cum știe el, profesorul de Iisus care nu practică creștinismul, care nu crede în Crez, care se îndoiește de adevărul biblic. El, acest profesor de Iisus, îți spune că, dacă nu e așa cum zice el, e o trădare a lui Iisus. E foc de deștept!”

(„Profesorii de Iisus”, articol de Sever Voinescu, în „Dilema veche”, nr. 842, 28 mai - 3 iunie 2020)

De la același autor

Ultimele din categorie