Suflet și inimă afierosit Dumnezeului cel adevărat, cel viu, nu-și mai aduce aminte de lume și uită adeseori și de propriul trup. Privirea lui este ațintită spre Dumnezeu, iar inima lui Îl caută pe El veșnic. Duhul lui se desfată în cugetarea lucrărilor Lui, iar sufletul lui se odihnește în purtarea de grijă a dumnezeiescului Creator.

Toate trezesc în inima credinciosului noi sentimente. Creația întreagă vorbește cu glas tainic în inima lui despre înțelepciunea și bunătatea dumnezeiescului ei Creator. Desfătarea lui este cugetarea lucrărilor lui Dumnezeu și plăcerea lui este cea care îi vine din contemplarea frumuseții creației. Binele, frumosul, adevărul și dreptatea, aceste chipuri ale binelui pe pământ, care închipuie dumnezeieștile însușiri, sunt cugetarea neîncetată a inimii lui. Fericirea lui adevărată și sigură este comunicarea neîncetată și neîntreruptă cu dumnezeiescul Creator. Cuvintele lui Dumnezeu sunt ca mierea dulce în gura lui. La acestea cugetă ziua și noaptea. Inima lui arde de dragostea lui Dumnezeu. Sârguiește către El și Îl caută pe El prin cugetarea faptelor Lui. Lucrarea neîncetată a credinciosului este desăvârșirea lui, atât cât este cu putință, și dorința lui arzătoare este asemănarea cu Dumnezeu. Dragostea și slujirea lui Dumnezeu umplu inima lui rănită care însetează de Domnul, iar lauda și doxologia, mulțumirea și preamărirea sunt trimise lui Dumnezeu cu căldură din gura lui. Buzele lui cugetă înțelepciune, iar inima lui deprinde pricepere. Viața lui este făptuire, existența lui, armonie. Trăiește sârguindu-se spre scopul rațional și hotărât mai dinainte pentru care a fost plăsmuit și se bucură de fericirea dăruită din belșug de bunătatea lui Dumnezeu. Trăiește pe pământ, dar petrecerea lui este în ceruri. Fără să se intereseze de grijile vieții, o singură grijă are, o singură preocupare, să nu se agite pentru multe, ci numai de un singur lucru care îi este de folos. Toată grija lui se întoarce spre împlinirea cu amănunțime a dumnezeieștii legi și spre săvârșirea binelui. Comuniunea oamenilor din orice neam și din orice seminție este comuniunea fraților de același sânge, iar credinciosul dorește să extindă către toți facerile lui de bine. Se bucură de izbânzile lor și se întristează pentru nenorocirile lor. Toată ziua miluiește și împrumută și dreptatea lui rămâne în veac. Inima lui este gata a nădăjdui în Domnul, iar sufletul lui este pregătit să se înfățișeze înaintea Ziditorului lui. Plin de nădejde și de îndrăznire, strigă împreună cu Psalmistul: „Domnul este ajutorul meu, și nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul”.

(Text extras din cartea Sfântul Nectarie, Morala creștină în curs de publicare la Editura Doxologia, traducere realizată după Apanta erga vol. IV, Atena 2010. Editura Doxologia a început editarea Operei complete a sfântului Nectarie de la Eghina urmând îndeaproape ediției critice grecești Apanta, publicate la Atena între anii 2005-2012)