Cărțile Sfinților Părinți despre viața monahală trebuie citite cu mare chibzuință. Se pare că monahul începător nu poate nicidecum să adapteze cartea la situație proprie, ci se lasă furat, de obicei, de orientarea cărții.

Dacă acea carte cuprinde sfaturi despre liniștire (isihie) și arată îmbelșugarea roadelor duhovnicești care pot fi dobândite în pustie, și în începător se ivește întotdeauna dorința foarte puternică de a se însingura în isihie într-o pustie nelocuită.

Dacă se vorbește în carte despre ascultarea necondiționată sub călăuzirea unui Părinte purtător de Duh, și în începător apare totdeauna dorința unei viețuiri foarte aspre în deplină ascultare față de stareț. Dumnezeu nu a lăsat pentru vremea noastră nici pe unul, nici pe celălalt dintre aceste feluri de viețuire.

Cărțile Sfinților Părinți scrise despre aceștia îl pot, însă, înrâuri atât de puternic pe începător, încât acesta, din pricina lipsei de experiență și a neștiinței sale, se hotărăște cu ușurință să părăsească locul petrecerii sale, unde are totul la îndemână spre a se mântui și a spori duhovnicește prin împlinirea poruncilor evanghelice, și aceasta, de dragul visului de neîmplinit al viețuirii desăvârșite, care se zugrăvește în culori vii și ademenitoare în închipuirea sa.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înșelare, traducere din limba rusă Cristea Florentina, Editura Egumenița, p. 19)